Superliga Romaniei Dorinel Munteanu, optimist înaintea returului. Oţelul vine după 3 înfrângeri la rând, dar vrea revanşa în faţa fanilor
Data publicării:
Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Oţelul Galaţi, a prefaţat partida cu FC Botoşani de pe teren propriu, prima din returul sezonului regulat. Gălăţenii vin după trei înfrângeri consecutive în campionat, dar şi una în Cupa României. 

"Nu trebuie să ţinem cont de situaţia echipei adverse, FC Botoşani, din clasament. Pentru că este o echipă bună, din punctul meu de vedere, au jucători valoroşi, care pot să facă surprize. Dar, ca întotdeauna, mă gândesc la echipa noastră, la situaţia echipei noastre. Începem returul campionatului, ne dorim să avem un retur mult mai bun decât turul. 

Asta pentru că avem nişte obiective. Deşi am trecut prin câteva săptămâni mai puţin bune din punctul de vedere al rezultatelor. Vârful negativ a fost cu Slobozia, un joc pe care vreau să îl uităm cât mai repede. 

Cred şi am încredere în jucătorii noştri că, începând din jocul de vineri, vor avea altă atitudine. Dar am nevoie de implicare, am nevoie ca toată lumea să înţeleagă că atât obiectivele, cât şi selecţia care a fost făcută de când am preluat echipa a fost pe nişte criterii simple, eficiente, care ne-au dus la succes. Mă refer aici la caracterul jucătorilor, la disciplină, la unitatea echipei. Astea nu pot să dispară în 2-3 meciuri. Trebuie să strângem rândurile şi să demonstrăm tuturor că a fost un accident ce s-a întâmplat în ultimul timp. 

Eu sunt responsabil de rezultatele negative, nu voi da niciun pas înapoi, nu mă voi da înapoi de la muncă. Vreau să demonstrăm că suntem echipa care a început turul bine, şi vreau să ne revenim cât mai repede. La aceste rezultate negative am adăugat şi meciurile terminate la egalitate. Aceste rezultate au fost cauzate de nişte circumstanţe sau nişte lucruri care nu au depins numai de echipa noastră. Ştim cu toţii acest lucru, nu mai vreau să revin în trecut. Am spus la momentul respectiv ceea ce mă doare, ce probleme avem. Avem şi noi partea noastră de vină, dar nu trebuie să cedăm. Dimpotrivă, trebuie să facem tot posibil să aducem echipa exact unde am obişnuit suporterii noştri să fie. Chiar şi cu condiţiile pe care le avem noi!", a declarat Dorinel Munteanu. 

Probleme de lot pentru Oţelul 

Cisse şi Cisotti nu vor juca nici în acest meci pentru Oţelul, fiind accidentaţi, în timp ce Stevanovic este suspendat după eliminarea de la Iaşi. 

"Importanţa tuturor jucătorilor este esenţială în rezultatele echipei. Aştept foarte mult ca jucătorii care au evoluat mai puţin să dea mai mult. În vară am adus jucători pentru întărirea şi echilibrarea lotului, a venit momentul să îi vedem la treabă. 

Trebuie să începem bine returul, aşa cum am făcut şi în vară. Ne dorim cu toţii trei puncte, dar pentru asta trebuie să muncim foarte mult, să ne dăruim pentru echipă", a mai declarat Dorinel Munteanu. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Formula 1 Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară la rând

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel