Superliga Romaniei Constantin Gâlcă a prefaţat duelul dintre Universitatea Craiova şi UTA: Sper să găsim culoarele către poarta lor
”În temeiul art. 12, 14 Bis și 15 raportat la art. 52/1/a din RD al FRF, pârâtul Munteanu Dorinel se sancționează cu Avertisment și penalitate de 3.400 lei”, a anunțat Comisia de Disciplină.
Dorinel Munteanu a reacţionat cu privire la acest caz şi după remiza din Giuleşti, 0-0 cu Rapid.
”Nu știu de ce interesează pe foarte multă lume ce se întâmplă în curtea mea. Observatorul de joc (n.r. de la meciul Oțelul - Dinamo) n-a zis nimic, arbitrul nu a zis nimic. Toată tevatura asta a fost făcută pe fondul unor comentarii ale unor analiști care și-au spus opinia.
Voi vedea la Comisie dacă merit pedeapsă. Sunt puțini oameni care pot să înțeleagă asta, să fii pe bancă, să fii fotbalist. De aceea nu sunt supărat absolut deloc pe ei (n.r. pe cei care au comentat).
Ei stiu foarte bine că au început cariera de antrenor și au schimbat macazul (n.r. nu mai activează în meserie), eu le doresc multă sănătate tuturor, ei să-și facă emisiunile și noi să rămânem neînvinși.
N-a suferit echipa, am suferit eu mai mult. Nu am fost prieten cu cei din Generația de Aur care au comentat despre mine. Ei au fost prieteni cu mine, dar eu nu am fost cu ei. Ei merg pe drumul lor, eu pe drumul meu. Mă rog pentru ei, să le dea Dumnezeu înțelepciune. Să-și facă rating cât mai prosper”, a mai spus Dorinel.
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
FC Rapid a decis organizarea...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...