Superliga Romaniei Liviu Ciobotariu, prima declaraţie după victoria cu FCSB: Trebuie să fim atenţi la ce urmează
Antrenorul dunărenilor declarase, în urmă cu o săptămână, că nu i-a considerat niciodată prieteni pe foștii colegi care l-au condamnat în urma gestului arătat asupra elevului său, David Maftei, în meciul Oțelul - Dinamo.
Momentul în care Munteanu îl trage de tricou pe Maftei a fost în mod continuu comentat, unii dintre colegii tehnicianului oțelar, precum Ilie Dumitrescu și Florin Prunea, spunând că gestul „Neamțului” nu a fost unul corect.
„Chiar dacă am fost colegi, n-am fost niciodată prieten cu cei din Generația de Aur care au comentat despre mine. Ei au fost prieteni cu mine, dar eu nu am fost cu ei. Ei merg pe drumul lor, eu pe drumul meu. Le doresc sănătate și să-și facă ratingul cât mai prosper.”, spunea Dorinel Munteanu, ca răspuns la comentariile colegilor săi.
Cu toate acestea, ideea potrivit căreia Dorinel Munteanu nu a avut niciun prieten în Generația de Aur a fost infirmată de către acesta, spunând că doar cei care l-au criticat nu au fost niciodată considerați prieteni, ci doar colegi de generație.
„Să mă ierte Dumnezeu, acum toate camerele sunt pe mine, acum toată lumea comentează ce face Dorinel Munteanu. Eu mi-aș dori ca Dumnezeu să-i înțelepțească și să se uite odată în ograda lor, să nu se tot uite la mine. Îmi cer iertare dacă i-am deranjat pe colegii mei de generație, pentru că eu nu am afirmat că n-am prieteni în Generația de Aur. Am afirmat că nu sunt prieten cu cei care m-au criticat, pentru că 99% din generația mea nu a spus un cuvânt contra mea.
Dar așa cum este în România, se răstălmăcesc cuvintele și mi-am făcut un dușman: generația mea, colegii mei din Generația de Aur. Eu voi fi toată viața prieten cu ei sau coleg cu ei. Dorinel Munteanu n-a spus niciodată un cuvânt rău la adresa unui coleg, chiar dacă a pierdut, chiar dacă a câștigat, sau când a făcut o prostie.
N-am comentat, pentru că respectul este mai mult decât a comenta răutăcios la adresa unui coleg care pretinde că a fost cu mine în generație și a dormit cu mine toate nopțile sau eu știu, prin cantonamente, numai de dragul de a câștiga niște bănuți sau de a ieși în evidență.
Dorinel Munteanu nu a făcut niciodată acest lucru.”, a fost mesajul transmis de antrenorul oțelar, la conferința de presă de după remiza cu Universitatea Craiova, scor 1-1.
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
După informaţia conform căreia...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...