Cupa României Bogdan Cosmescu îi face praf pe cei de la Botoşani după meciul cu Rapid din Cupă: De ce s-au mai prezentat?
Dorinel Munteanu a prefațat finala Cupei României, singurul trofeu pe care clubul gălățean nu îl are în palmares. Antrenorul oțelarilor a transmis că în ultimul act al competiției se vor înfrunta cele mai în formă echipe. Faptul că singurul trofeu care îi lipsește lui Dorinel Munteanu, atât în calitate de jucător, cât și de antrenor, este Cupa României, îl face pe antrenorul gălățenilor să aibă o dorință și mai mare să triumfe la Sibiu.
„Trebuie să ținem cont că suntem în fața finalei. Atât echipa noastră, cât și adversarul de mâine își dorește să facă un meci mare. Seriozitatea cu care s-a abordat fiecare partidă spune foarte mult. [..] Din punctul meu de vedere, mâine se întâlnesc, nu surprizele acestei competiții, pentru că atât noi cât și Corvinul nu primeam nicio șansă la începutul sezonului, ci cele mai în formă echipe din aceasta competiție... Va fi un meci foarte greu! Corvinul e o echipă dificilă și foarte bine organizată. Trebuie să ne impunem în acest joc.”, a spus Dorinel Munteanu.
De asemenea, el a ținut să amintească tuturor faptul că programul ultimelor meciuri pe care Oțelul le-a jucat a fost unul dificil, gălățenii jucând în ultima etapă a play-out-ului SuperLigii, în fața echipei FC Botoșani, scor 2-0: „Programul din SuperLigă a fost infernal. Nu am beneficiat de pauză, pentru că duminica am jucat un meci de la 21:30 (n.r. - Oțelul Galați – FC Botoșani) și mâine avem finala.”, a mai afirmat Munteanu.
Antrenorul Oțelului a mai spus că finala Cupei României va opune două formații bătăioase, care vor arăta o luptă atractivă. Totuși, Dorinel vrea ca elevii săi să se impună în duelul de miercuri. (n.r. - Care sunt șansele să câștigați Cupa României?) Nu pot să ghicesc în stele despre ce se va întâmpla în jocul cu hunedorenii. Fiecare duel de pe teren va fi important. Va fi o finală atractivă, în mod cert.
E competiția surprizelor. Vrem ca noi să fim surpriza, care ridică trofeul la final. Corvinul e o combinație între experiență și elanul tineresc al jucătorilor. Îmi lipsește acest trofeu pentru că nu l-am câștigat nici ca jucător, și nici ca antrenor. Vreau să aduc trofeul la Galați. Șansele sunt egale și ne dorim ca Oțelul să fie câștigătoare. O să mă gândesc la primul unsprezece cu care o să încep”, a declarat Dorinel Munteanu, la conferința de presă.
Finala Cupei României va avea loc pe Stadionul Municipal din Sibiu, miercuri, 15 mai, de la ora 20:30. În lupta pentru ridicarea cupei se vor înfrunta formațiile Corvinul Hunedoara, echipă condusă de Florin Maxim, și Oțelul Galați, în fruntea căreia se află Dorinel Munteanu.
Și antrenorul celor de la Corvinul Hunedoara s-a declarat dornic de a obține victoria în ultimul act al Cupei României, recunoscând că a trecut data de 15 mai în calendar.
„Sincer, chiar am notat în calendarul din vestiar data finalei, de anul trecut! Am crezut și a fost un obiectiv pentru noi, știam că nu aveam drept de promovare. Simplu n-a fost, am jucat pe două fronturi cam cu aceiași jucători, mulți cu care am promovat din Liga 3. Dar ei pot arăta și mai mult! Strategia mea e de concentrare maximă, mereu, pe meciul care urmează.
Meciul cu FC Voluntari a fost cel mai dificil. Deja devenisem cumva o certitudine, învinsesem Sepsi, CFR Cluj… Era o presiune imensă pe jucători, o situație nouă de gestionat. Un test de caracter, mai ales că am fost egalați, dar l-am trecut!”, a declarat Florin Maxim pentru FRF, despre finala Cupei României.
Prima etapă a Cupei României a...
Giuleștenii au înregistrat un...
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...