Echipa nationala Drăgușin, dezvăluiri de senzație despre colegii săi. Ce „tricolor” are mereu bani cash și pe cine ar suna pentru ajutor, târziu în noapte
Data publicării:
Echipa națională de fotbal a României a revenit la antrenamente, primul meci din Liga Națiunilor fiind programat vineri, 6 septembrie.

Radu Drăgușin a răspuns unei serii de întrebări care i-a avut în prim-plan pe colegii săi de la echipa națională. Căpitanul „tricolorilor”, Nicolae Stanciu, a fost menționat de trei ori de către fundașul de la Tottenham, datorită încrederii pe care o au jucătorii în fotbalistul de 31 de ani.

Alibec are mereu cash la el. Lui Pușcaș îi plac mult mașinile

- Pe cine ai suna la 3 noaptea dacă ai rămâne cu mașina în drum?

„Cred că pe (Florin) Niță, pentru că el ar fi răspuns la acea oră, cu siguranță.”, a spus Drăgușin.

- Pe cine ai ruga să îți recomande un film de dragoste cu care să îți impresionezi iubita?

„Pe Stanciu, pentru că are mai multă experiență, probabil că are mai multă experiență.”, a răspuns jucătorul în vârstă de 22 de ani. Tot pe Stanciu l-ar contacta Drăgușin și în cazul în care s-ar confrunta cu anumite probleme în relația sa amoroasă, dar și dacă ar avea nevoie să organizeze un eveniment, precum o nuntă.

- Cine ar fi cel pe care l-ai suna să îți spună o rețetă culinară?

„Pe (Andrei) Rațiu, să-mi zică ceva bun din Spania.”, a mai spus Drăgușin.

- Dacă ai avea nevoie de bani cash, cui i-ai cere?

„Lui Alibec, are mereu cash la el.”

- Înainte de a-ți cumpăra o mașină, cu cine te-ai consulta?

„Probabil cu Pușcaș, știu că-i plac foarte mult mașinile, iar el are gusturi bune.”

- Dacă vei fi antrenor în viitor, pe cine ai vrea să ai ca antrenor secund?

„Pe Răzvan Marin, îmi inspiră un viitor antrenor.”

- Cui i-ai cere sfaturi înainte de a face o investiție financiară?

„Cred că Ianis (Hagi).”, a mai spus el, la FRF.tv.

Meciurile echipei naționale a României

- Vineri, 6 septembrie, ora 21:45: Kosovo – România, stadion Fadil Vokrri (Priștina)

- Luni, 9 septembrie, ora 21:45: România – Lituania, stadion Steaua (București).


Lotul convocat de Lucescu la echipa națională

PORTARI

Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 25/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova (0/0);

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 21/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 31/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 21/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Iulian CRISTEA (Universitatea Cluj, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 39/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6);

MIJLOCAȘI

Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 28/7), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 74/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 59/5), Marius MARIN (Pisa | Italia, 22/0), Darius OLARU (FCSB, 20/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 39/5), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 24/4), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 17/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova | 18/3), Andrei ARTEAN (CFR Cluj | 0/0);

ATACANȚI

Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 15/3), George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 44/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 39/5).


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Echipa nationala

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Laszlo Dioszegi îi acuză pe suporterii dinamovişti că sunt necivilizaţi

pixel