Echipa nationala Răzvan Marin descrie sentimentele resimțite față de Mircea Lucescu: „Am așteptat întâlnirea cu mare nerăbdare, cu emoții, cumva rușinat”
În ceea ce îl priveşte pe Radu Drăguşin, Ladislau Boloni a spus că "L-am văzut destul de puțin. Îl înțeleg foarte bine legat de decizia de a merge la Tottenham. Să sperăm însă că reușește să aducă mai multă prezență fizică, mai multă dominare în dueluri, cu precădere la sol".
"E un jucător care va progresa. Dar aceste discuții, că e monitorizat de clubul X, nu-mi spun absolut nimic. E normal ca Barcelona, Leverkusen sau oricare alt club să urmărească numeroși fotbaliști. Și cred că multe dintre cazurile acestea pe care se face tam-tam nu se adeveresc. Iese mai bine când se muncește pe sub covor.
Nu vreau să jignesc pe nimeni și nici nu fac vreo aluzie la cineva anume, dar noi, românii, avem tot timpul nevoie de unul aflat sus, care vine cu biciul, sabia sau șutul și rezolvă problemele. Să mă ierte, avem nevoie de Briliantul, Regele, Prințul și ce mama naibii altceva! Facem mai mult rău, pentru că, la un moment dat, credeți-mă!, devine deranjant chiar pentru jucătorul respectiv. De fapt, avem nevoie de o echipă, de un buchet de flori frumoase, fiindcă nu se face primăvară doar cu una singură", a mai declarat Boloni pentru GSP.
"Mi-a plăcut șmecheria lui, în sens pozitiv. Șmecheria fotbalistică! O simți, o are! Vede jocul, am văzut mobilitatea lui, cum schimbă poziția, apare la 16 metri. Are curaj să ajungă în zona fierbinte a terenului, de unde se marchează golurile. E un jucător interesant. Nu știu cum stă cu viteza, dar a fost unul dintre remarcații mei. Eu cred că ar putea să facă față și peste hotare, dar pentru asta trebuie să cunoști fotbalistul mai bine decât îl știu eu pe Bîrligea.
Nu cred în teoriile că un jucător român poate pleca din campionatul intern pe zeci de milioane de euro. Poate fi vândut pe câteva milioane, asta da!, și să fie apoi cedat mai departe pentru un preț mai generos. Liga 1 îți dă o cotă, urci eventual prin echipa națională la un turneu final, atunci da!, poți să sari la alte cifre. Dar, în rest, nu văd un astfel de transfer ieșit din comun din România", a completat Boloni.
Federația Internațională de Fotbal a publicat...
Oțelul Galați primește vizita...