Superliga Romaniei După accidentare, Adrian Șut mai primește o lovitură
Data publicării:
Fotbalistul celor de la FCSB trece prin momente grele.

Tatăl lui Adrian Șut a decedat

Fotbalistul legitimat la FCSB, Adrian Șut, a postat pe contul său de Instagram un mesaj emoționant după decesul tatălui său, alături de o fotografie în care îl îmbrățișează.

„Te vom iubi veșnic, tati! Și apoi se va întâmpla că spiritele celor care sunt drepți sunt primite într-o stare de fericire, care este numită paradis, o stare de odihnă, o stare de pace în care se vor odihni de toate necazurile lor și de toate grijile și întristările”, a scris Adrian Șut la Insta Stories.

Jucătorul în vârstă de 25 de ani trece prin momente grele, după accidentarea suferită înainte cu mai bine de două săptămâni. Inițial, au existat zvonuri potrivit cărora accidentarea lui Șut a recidivat, dar plecarea acestuia după derby-ul FCSB - Dinamo (2-0) s-a datorat stării de sănătate a tatălui său, care a și murit la scurt timp după. Informațiile au fost transmise de MM Stoica, care a declarat că Adrian Șut a decis să ia urgent o cursă spre Oradea, găsindu-și tatăl în viață.

„Șut nu e accidentat. Din nefericire, a avut o problemă. Suntem cu toții alături de el pentru că în această după-amiază și-a pierdut tatăl. El a plecat cu primul avion la Oradea împreună cu soția și a mai apucat să-și găsească tatăl în viață.

Ultimele clipe le-au petrecut împreună. E o tragedie, sperăm să fie puternic și să aibă grijă de familie. Mai are un frate mai mic, care e fotbalist. Asta e problema pe care o are”, a spus Mihai Stoica, luni seară, la Prima Sport.

Adrian Șut a fost convocat la echipa națională de fotbal a României pentru meciurile Ligii Națiunilor din octombrie, dar accidentarea l-a lăsat pe dinafară. El s-a prezentat în cantonamentul de la Mogoșoaia cu o problema medicală.

După efectuarea unui control medical, s-a constatat că șansele ca Șut să poată fi recuperat în timp util pentru meciurile cu Cipru și Lituania erau foarte mici. Astfel, selecționerul Mircea Lucescu a decis să îl cheme la lot pe Victor Dican, fotbalistul legitimat la Farul Constanța. În vârstă de 23 de ani, Dican este fost internațional U21, participant la EURO 2023, și s-a aflat la prima convocare la seniori.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel