Inot S-au săturat sportivii ruși de sancțiuni? Aproape 30 de înotători iau o decizie importantă
Echipa Olimpică Team Romania va fi alcătuită la JOT 2024 din 33 sportivi, 16 la feminin şi 17 la masculin. Aceştia vor concura la 9 discipline din programul celei de a IV-a ediţii a Jocurilor Olimpice de Tineret pentru sporturile de iarnă: biatlon, bob, patinaj viteză, sanie, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi fond, skeleton şi snowboard.
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, le-a transmis sportivilor prezenţi la eveniment că Jocurile Olimpice de Tineret reprezintă primul lor pas pe drumul spre marea performanţă.
"Este începutul unui an olimpic deosebit de important, iar azi marcăm debutul unei noi experienţe pentru mulţi dintre voi la Jocurile Olimpice de Tineret din Coreea. Este o competiţie foarte importantă, ajunsă la a patra ediţie, care dă startul pentru mulţi dintre voi către marea performanţă. Meritaţi să fiţi aici pentru că v-aţi calificat pentru această ediţie şi sunt convins că puteţi să faceţi rezultate frumoase în Coreea. Colegii voştri au reuşit să câştige 3 medalii de aur şi 2 de bronz la ediţiile anterioare, iar acum e rândul vostru să continuaţi această poveste şi să păşiţi cu dreptul pe acest drum care vă poate duce la Jocurile Olimpice mari", a afirmat preşedintele.
"Noi avem încredere în voi, dar şi voi trebuie să aveţi încredere în voi că puteţi obţine rezultate frumoase în Coreea, că puteţi câştiga medalii. Sunt absolut convins că ne vom bucura împreună şi la această ediţie a Jocurile Olimpice de Tineret", a adăugat Mihai Covaliu.
La ceremonia de prezentare a Team Romania au participat preşedintele COSR Mihai Covaliu, secretarul general George Boroi, precum şi membri ai Comitetului Executiv COSR şi invitaţi ai Mişcării Olimpice.
Cei doi sportivi desemnaţi portdrapel la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Tineret Gangwon 2024 pentru Team Romania sunt Kata Mandel (snowboard) şi Sami Mihai (monobob).
Biatlon - 6 sportivi - 3 fete şi 3 băieţi: Szidonia Kelemen, Paula Morozan Irinaru, Krisztina Sillo (feminin); Dragoş Bărbieru, Hunor Udvari, Horia Urs (masculin); Antrenori: Tudor Gîrbacea, Lorand Kristo, Denis Şerban , Vasile Tănase (kinetoterapeut)
Bob - 4 sportivi - 2 fete şi 2 băieţi: Mihaela Anton, Luiza Olaru (feminin); Sami Mihai, Raul Predescu (masculin); Antrenori: Dan Scurtu, Mihail Militaru
Patinaj viteză - 4 sportivi - 2 fete şi 2 băieţi: Iulia Ionescu, Teodora Pârvu (feminin); Vlad Popa, Tudor Debu (masculin); Antrenori: Cristina Andrei, Marius Paraschivoiu
Sanie - 5 sportivi - 2 fete şi 3 băieţi: Ionela Dobrean, Ana Teodorescu (feminin); Vlad Muşei, Nicolae Todirică, Alexandru Bălan (masculin); Antrenori: Ştefan Muşei, Robert Tăleanu
Sărituri cu schiurile - 4 sportivi - 2 fete şi 2 băieţi: Andra Gheorghe, Szerena Stanciu (feminin); Cosmin Donciu, Radu Borca (masculin); Antrenori: Csaba Magdo-Nemeth, Constantin Beldea
Schi alpin - 2 sportivi - 1 fată şi 1 băiat: Ioana Corlăţeanu (feminin); Matei Oancea (masculin); Antrenori: Bogdan Barbu, Alexandru Barbu
Schi fond - 2 sportivi - 1 fată şi 1 băiat: Boglarka Pall (feminin); Ştefan Gherghel (masculin); Antrenor: Istvan Janosi
Skeleton - 4 sportivi - 2 fete şi 2 băieţi: Adelina Bădăra, Ioana Toma (feminin); Theodor Buligescu, Luca Ungureanu (masculin); Antrenor: Delia Ivaş
Snowboard - 2 sportivi - 1 fată şi 1 băiat: Kata Mandel (feminin); Csanad Bako Vilhelem (masculin); Antrenor: Geza Lorant Kinda.
Ediţia a IV-a a Jocurilor Olimpice de Tineret Gangwon 2024, care se va desfăşura între 19 ianuarie şi 1 februarie, este rezervată sportivilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani.
Din programul JOT de iarnă fac parte 15 discipline sportive (34 de probe) şi vor fi acordate 81 de seturi de medalii. Vor participa 1.900 sportivi reprezentând 70 de naţiuni, record faţă de JOT Lausanne 2020 - 1.788 sportivi.
Palmaresul României la Jocurile Olimpice de Tineret pentru sporturile de iarnă este de 5 medalii: 3 de aur şi 2 de bronz. Acestea au fost cucerite de Eduard Căşuneanu (hochei pe gheaţă - individual îndemânare) - aur la JOT Lillehammer 2016, Georgeta Popescu (monobob) - aur la JOT Lausanne 2020, Andrei Nica (monobob) - aur la JOT Lausanne 2020, Mihaela Hogaş (patinaj viteză - sprint echipe mixte internaţionale) - bronz la JOT Lillehammer 2016 şi Elena Ionel (patinaj viteză - sprint echipe mixte internaţional) - bronz la JOT Lausanne 2020, scrie Agerpres.
Peste 18 milioane de alegători...
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat...
Victorie lejeră pentru CS...
Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Peste 18 milioane de alegători...
Cei doi arbitri români vor fi...