Superliga Romaniei Edgar Ie, jucătorul care a creat controversa sezonului, pleacă de la Dinamo
Data publicării:
Dinamo a reuşit să se salveze de la retrogradare după barajul cu Csikszereda. Victoria cu 2-0 în tur, respectiv egalul, scor 0-0, din retur, au fost rezultate suficiente pentru ca alb-roşii să îşi asigure prezenţa în viitorul sezon al Superligii. 

După meci, au început să apară şi primele schimbări de lot la Dinamo. Edgar Ie, jucătorul care a creat controversa sezonului, după ce s-a spus că, de fapt, în locul său joacă fratele său geamăn, va pleca de la Dinamo. 

Edgar Ie a venit la Dinamo pentru un salariu de 15.000 euro pe lună, însă a jucat doar de cinci ori pentru "câini". Ultima sa apariţie a avut loc pe 1 aprilie. Ie mai are contract cu Dinamo până pe 30 iunie şi nu va primi o ofertă de prelungire. 

”Dacă discutăm despre oportunitatea acestui transfer (n.r. al lui Edgar Ie), trebuie să recunoaștem că nu a fost un transfer reușit.

Sunt opt jucători care termină contractele. Dennis Politic mai are contract. Edgar Ie, nu”, a spus Andrei Nicolescu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Cum s-a apărat Dinamo în cazul Edgar Ie, ajuns în presa internaţională

"Un fals, o calomnie, un atac canceros împotriva clubului

Un fake news, apărut pe Facebook în ziua meciului cu arădenii de la UTA, a fost promovat în câteva ore de mass-media din România și preluat în presa internațională, până la BBC, Marca sau Record. Să spui că Dinamo București se îndoiește că nu l-a transferat pe Edgar Miguel Ié, ci pe fratele său geamăn, Edelino Miguel Ié, este un fals, o calomnie, un atac canceros împotriva clubului.

Dinamo București l-a transferat pe Edgar Miguel Ié, un jucător comunitar, printr-o firmă de impresariat recunoscută pe plan european. Vorbim de transparență, de legalitate în primul rând. Edgar Miguel Ié a primit un certificat internațional de transfer eliberat de federația turcă, verificat de Federația Română de Fotbal (FRF) și FIFA, a fost înregistrat de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), a primit un certificat de înregistrare din partea Inspectoratului General de Imigrări (IGI), dovada clară că statul nostru are în evidență șederea lui în România.

Dincolo de această poziție pentru suporteri, pentru presa centrală și europeană, Dinamo București anunță că a demarat procedurile de a-l acționa în instanță pe autorul acestei informații eronate pentru grave prejudicii de imagine aduse clubului. De asemenea, din punct de vedere deontologic, Dinamo București nu poate accepta poziția exprimată de o parte a presei, de a promova un fals în numele clubului", au transmis dinamoviştii, în încercarea de a face lumină în cazul fotbalistului.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

pixel