Echipa nationala Ultraşii naţionalei cer FRF să facă apel la TAS. Nu sunt de acord cu suspendarea terenului
”Am vorbit puțin cu dânsul, dar, din ce ne-a spus, deocamdată, are nevoie de o perioadă. Chiar nu știu (n.r. dacă Edi Iordănescu va rămâne la echipa națională), ne-am dori să rămână după tot ce s-a întâmplat. A creat grupul ăsta atât de unit.
Auzeam înainte că tot spunem de noi jucătorii, de grup, de familie. Nu am spus-o doar de dragul de a o spune. Eu nu sunt de foarte mult timp la echipa națională, dar au spus-o și cei care sunt de mai mult timp, grupul de acum e cel mai unit, o familie cu adevărat.
Pentru noi, e important să rămânem toți cei care am fost la European, știm ce am făcut și ce avem de făcut mai departe. Mister are și el nevoie de o perioadă după tot ce s-a întâmplat acum. Eu nu sunt în măsură să comentez deciziile lui, dar noi ne-am dori să rămână”, a spus Denis Drăguș la Digi Sport.
”Lucrurile sunt clare, sunt mândru pentru tot ce s-a realizat. Această echipă poate să crească. Am nevoie de odihnă, după care va fi o discuție cu cei de la Federație, dar și cu familia mea.
În acest moment, cred că familia mea are nevoie mai mare nevoie de mine mai mult decât are echipa națională. Au fost doi ani și jumătate de muncă, cu atacuri multe din diverse direcții, cu emoție. Vom vedea ce vom decide”, a spus Edi Iordănescu la finalul meciului cu Olanda.
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...