Superliga Romaniei Elias Charalambous, pe făraş la FCSB? "Nu mi-e frică de demitere, ştiu cum lucrez"
Data publicării:
Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, spune că nu se teme de o eventuală demitere, chiar dacă echipa sa nu a mai câştigat de trei meciuri. 

 Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că nu îi este teamă că ar putea să îşi piardă postul, chiar dacă formaţia sa nu a mai obţinut o victorie în ultimele trei etape ale Superligii.

"Nu vreau să vorbesc despre lucrurile astea acum. Eu muncesc în fiecare zi, o fac cât pot de bine. E adevărat, uneori pot să vină rezultatele, alteori nu. Eu îmi văd de drumul meu, de slujba mea. Viitorul nimeni nu îl poate şti. Nu îmi e frică de nimic, ştiu cine sunt şi în ce cred. Lucrez în cel mai bun mod al meu. Dacă mă simt bine cu mine, asta e OK", a declarat Charalambous.

Tehnicianul cipriot speră ca echipa sa să depăşească perioada nefastă odată cu meciul cu FC U Craiova.

"Nu sunt foarte multe de spus, e un meci pe care vrem să-l câştigăm, un meci prin care vrem să ne regăsim, prin care vrem să schimbăm situaţia în care ne-am aflat în ultimele săptămâni. Suntem concentraţi să câştigăm următorul meci, nu vreau să vorbesc despre trecut foarte mult, nu mai este momentul să vorbim prea mult. Nu poţi fi într-un sezon întreg într-o situaţie bună, acum am trecut printr-o perioadă mai grea. Cu toţii acceptăm criticile care ni se aduc, dar vrem să uităm cât mai repede această perioadă. Am spus-o de multe ori, ca să fii un bun jucător de fotbal, trebuie să fii un caracter puternic. E vorba despre fotbal, se mai întâmplă să şi pierzi. Şi noi avem caractere puternice în echipă şi ăsta este motivul pentru care eu sunt aici. E normal ca suporterii să fie supăraţi, şi noi suntem supăraţi, şi jucătorii sunt la fel, dar vom face totul să schimbăm situaţia. Cei de la FC U Craiova au o echipă bună, au jucători buni, în special în ofensivă. Dar noi trebuie să ne facem treaba cât mai bine, asta este cel mai important", a mai spus Charalambous, citat de Agerpres.

Compagno nu e în lot pentru meciul cu FC U Craiova



El a precizat că atacantul italian Andrea Compagno nu se află în lot pentru meciul cu FCU Craiova, având în contract o clauză care nu îi permite să evolueze împotriva fostei sale echipe.

Charalambous a afirmat că este mult prea devreme ca să poată numi o favorită certă ca câştigarea titlului de campioană: "Am mai spus-o, este mult prea devreme să vorbim despre titlu. Orice rezultat nu poate decide în acest moment câştigătoarea campionatului. Este un drum lung, avem multe jocuri. Pentru mine nu există o favorită în acest moment, dar, repet, acesta este targetul nostru să, câştigăm campionatul".

Echipa de fotbal FCSB va întâlni formaţia FC U Craiova, duminică, de la ora 21:00, pe Arena Naţională, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii, prima a returului sezonului regulat. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei
Tagurile articolului: demitere  elias charalambous  fcsb  fotbal 

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Laszlo Dioszegi îi acuză pe suporterii dinamovişti că sunt necivilizaţi

pixel