Fotbal Eliminare de 10 minute în fotbal. Regula care va revoluţiona meciurile
Data actualizării:
Data publicării:
IFAB (Comisia Asociaţiei Fotbalului Internaţional) ia în calcul modificarea regulamentelor fotbalului.   

Concret, pentru a reduce abuzurile împotriva arbitrilor, IFAB ia în calcul introducerea unei eliminări de 10 minute pentru jucătorii care protestează faţă de deciziile arbitrilor, ca măsură pentru a reduce abuzul şi atacurile asupra arbitrilor. IFAB ia în calcul şi introducerea unei reguli din rugby în fotbal, astfel încât doar căpitanii echipelor să se poată adresa arbitrilor, limitând interacţiunile celorlalţi jucători cu centralii. 

Astfel, arbitrii ar fi protejaţi în momentele în care dictează o eliminare şi nu ar mai avea de-a face cu întreaga echipă adunată în jurul lor. 

În Premier League, în acest sezon, au fost acordate deja 88 de cartonaşe galbene pentru proteste la adresa arbitrilor, astfel că IFAB recunoaşte că există o problemă majoră. Un proiect pilot cu eliminări de 10 minute a dus la o scădere cu 38% a incidentelor de tip proteste la adresa arbitrilor. 72% dintre jucătorii implicaţi, 77% dintre antrenori şi 84% dintre arbitri ar vrea ca proiectul să se extindă, punând accent pe nevoia de protejare a arbitrilor, scrie goal.com

"Am ajuns la concluzia că acest tip de comportament al participanţilor la joc este o problemă majoră pentru fotbal. Va fi principalul subiect pentru IFAB în anii următori. Încercăm tot ce putem prin intermediul regulamentelor. Eliminările de scurtă durată au funcţionat de minune la juniori, aşa că noi credem că am putea să testăm conceptul chiar şi la fotbalul de seniori. 

Poate că jucătorii nu îşi fac griji că primesc un cartonaş galben pentru că se ceartă cu arbitrii, dar ar putea fi diferit dacă vor şti că o ceartă cu arbitrul înseamnă că vor petrece 10 minute în afara terenului. De asemenea, se discută despre o regulă care să permită doar căpitanilor să vorbească cu arbitrii. Jucătorii vin spre oficiali într-o manieră agresivă, iar asta nu mai poate fi tolerat. Am văzut multe ocazii în care arbitrii sunt prinşi între jucători şi nu au pe unde să plece. Dacă doar căpitanul se poate apropia, atunci acesta poate explica coechipierilor de ce s-a luat o decizie. Asta funcţionează deja în rugby şi baseball", a declarat Lukas Brud, şeful IFAB. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal
Tagurile articolului: 10 minute  arbitri  eliminare  fotbal  regula 

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

pixel