Superliga Romaniei Marius Măldărăşanu a vrut să demisioneze de la Hermanstadt, dar nu a fost lăsat
Hermanstadt a învins-o pe U...
Președinta Agenției Naționale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, vineri, că Dinamo va avea ceea ce merită, prin construcția noului stadion din Șoseaua Ștefan cel Mare.
„Faptul că va începe construcția noului stadion Dinamo este una dintre veștile bune. Și nu doar pentru fotbaliști, dar și pentru locuitorii din zonă. Odată cu acest nou stadion, Dinamo va avea ceea ce merită.”, a spus Lipă.
„Nu contează în cât timp. În general la noi lucrurile se fac foarte greu, birocrația este exagerată, dar important este că se fac pași mici și siguri. Eu sper să nu dureze mult, să nu se termine construcția când nu o să mai fiu eu în sport”, a mai declarat Elisabeta Lipă, fostă președintă a Clubului Sportiv Dinamo, potrivit Agerpres.
De amintit este faptul că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 22 martie, indicatorii tehnico-economici pentru reconstrucția stadionului Dinamo. Acest nou stadion care va avea o capacitate de 25.059 de locuri și va costa aproximativ 171 de milioane de euro.
Elisabeta Lipă a fost prezentă, joi, la Complexul Sportiv Național de la Snagov, unde a participat la un eveniment organizat cu ocazia prezentării unui parteneriat între Federația Română de Canotaj și compania imobiliară Nusco.
„Urăm bun venit noului nostru partener în mijlocul familiei canotajului, o familie puternică și exemplară. Acești sportivi, majoritatea dintre ei, au o istorie frumoasă în reprezentarea României la Campionatele Europene, Mondiale și Jocurile Olimpice. Așa că împreună sperăm la un Paris frumos cum de mult n-a avut canotajul românesc”, a mai declarat multipla campioană.
Hermanstadt a învins-o pe U...
Rapid şi CFR Cluj au remizat,...
Manchester City a fost...
Universitatea Cluj a pierdut...
Rapid şi CFR Cluj au remizat,...
Hermanstadt a învins-o pe U...
Manchester City a fost...
Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...
Universitatea Cluj a pierdut...