Superliga Romaniei Marius Șumudică, despre accederea în play-off a Rapidului: „E un sentiment de fericire”
După victoria Rapidului în...
Suporterii dinamovişti care fac deplasarea la Miercurea Ciuc, dar nu vor putea intra în stadion din cauza numărului mic de locuri, vor putea totuşi să vadă meciul pe un ecran gigant, anunţă Eugen Pârvulescu, managerul sportiv al harghitenilor.
"Încercăm să facem o figură frumoasă. Zic că am avut un joc bun şi la Bucureşti. Păcat că am luat primul gol repede, nici nu începuse bine repriza a doua. Cu siguranţă, partida din această seară va fi foarte dificilă, Dinamo pleacă cu avantaj de două goluri, şi e clar că au prima şansă. S-au mai văzut minuni în fotbal, şi chiar Dinamo a mai trăit asemenea minuni. Sperăm să obţinem o performanţă istorică pentru clubul nostru. E un moment de sărbătoare în oraş, e cerere mare de bilete, e sold-out. Lotul e valid, nu avem absenţe, aşteptăm cu mare încredere meciul.
Am pus la dispoziţia lui Dinamo 125 de bilete, conform protocolului şi regulamentelor. Preşedintele clubului nostru a făcut un gest care merită felicitat. Suporterii dinamovişti care vor sta în afara stadionului pot vedea meciul pe un ecran de 14 metri pătraţi. Este iniţiativa preşedintelui, se face pe costul nostru. A fost ideea dânsului, eu personal l-am felicitat. Avem respect pentru suporterii lui Dinamo, care în tur s-au comportat frumos cu noi, nu au fost scandări xenofobe. Respectul contează foarte mult. Atmosfera a fost fantastică", a declarat Eugen Pârvulescu la Fanatik.
”Știu că au fost lucruri bune și rele, dar mai avem un meci până la final, apoi putem analiza totul. Toate echipele pot produce surprize dacă nu ești pregătit. Csikszereda are ceva calitate, de aceea trebuie să fim atenți, nu au nimic de pierdut, vor da efort maxim pentru a ne surprinde și nu este ceva ciudat în fotbal.
Orice echipp caută oportunitatea dacă adversarul nu este 100% pregătit. Dennis Politic a fost foarte bun în ultimul meci, a avut momente bune, dar nu a fost în cea mai bună formă după accidentare, am avut răbdare, am așteptat să își revină, e în formă bună, aștept să fie un jucător important pentru noi în manșa retur”, a mai spus Zeljko Kopic.
După manșa retur vom discuta despre viitor, despre tot, dar ne concentrăm doar pe meciul cu Csikszereda.
Orice club trebuie să se adapteze, orice club are stadionul sau, trebuie să ne descurcăm indiferent de stadionul pe care jucăm, trebuie să fim la un nivel ridicat”, a spus Zeljko Kopic.
După victoria Rapidului în...
Liderul actual al Superligii a...
Transferat de FCSB de la...
Radu Constanţea, preşedintele...
După victoria Rapidului în...
Transferat de FCSB de la...
FCSB va evolua împotriva...
Croatul Goran Ivanisevic a...
Liderul actual al Superligii a...