Echipa nationala Ultimele informații despre problemele la șold ale lui Mircea Lucescu: „Nu pot să vin acolo în cârje”
Ianis Hagi merge cu naţionala României la EURO 2024, iar apoi va fi nevoit să ia o decizie cu privire la viitorul său. Împrumutul la Deportivo Alaves a expirat, iar la Glasgow Rangers e posibil să nu se mai regăsească.
Fanii scoţieni şi-au spus deja părerea despre fotbalistul român.
"Să îl vândă. Nu e deloc loial. Abia aştepta să plece împrumut anul trecut. Acum, că mutarea nu a fost de succes, nu îl vrea nimeni, aşa că apar nişte declaraţii cum că ar vrea să rămână la clubul nostru. Trăieşte în umbra calităţilor tatălui său", a transmis un fan al lui Rangers.
"Să îl vândă. Există un motiv pentru care a fost împrumutat. E prea lent", a scris altul.
Există, însă, şi fani mai optimişti.
"Când joacă, e bun. A avut o accidentare groaznică. Ar trebui cel puţin să vedem ce poate, oricine merită o şansă", a mai scris un fan.
"Păstraţi-l şi va deveni o legendă. E unul dintre cei mai buni şi o va dovedi. Lăsaţi-l să joace şi vom vedea spectacol", a transmis un alt suporter.
"Prima oară, Ianis trebuie să meargă la Campionatul European. Apoi, vom vedea în vară ce va face. Mai are un an de contract la Rangers. Deocamdată, Ianis a fost la un club enorm, foarte mare. Rangers. Şi a ieşit cel mai bun tânăr jucător în anul în care au câştigat campionatul. Ianis este printre puţinii jucători români care au meciuri în Europa. El, dacă a demonstrat la lotul naţional, în toate meciurile internaţionale, venind după o accidentare foarte, foarte gravă... A venit şi a jucat foarte multe meciuri într-un an de tranziţie. A făcut foarte bine, a arătat că are valoare, mai ales la ultimul meci, cu Real Madrid, în deplasare. Nu jucase de mult, nu avea ritm. Echipa a pierdut, nu el. El a fost foarte bun, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. A avut cele mai multe şuturi la poartă.
În fotbal, contează foarte mult echipa. Ca să câştigi un meci, trebuie să îl câştigi colectiv. Jucătorul face diferenţa dacă echipa excelează. El doar a fost împrumutat la Alaves acum. Sunt foarte multe oportunităţi. Cu Rangers are încă un an contract, şi apoi vom vedea. Prima dată are Campionatul European.
În fotbal există mult imprevizibil. Aţi văzut azi, Toni Kroos azi a anunţat că se retrage. Deci în fotbal totul e posibil. Nu putem vorbi prea multe înainte. Se poate întâmpla orice mâine. Chiar dacă încerci să anticipezi anumite lucruri, nu poţi şti totul, sunt multe necunoscute", a declarat Gheorghe Hagi la Fotbal Club.
George Puşcaş nu a fost chemat...
România este în urna a treia...
Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...
Peste 18 milioane de alegători...