Superliga Romaniei Marius Șumudică, despre accederea în play-off a Rapidului: „E un sentiment de fericire”
După victoria Rapidului în...
"Farul Constanța și Rapid București au ajuns la un acord privind transferul portarului Marian Aioani la formația bucureșteană.
Transferat la Farul în iunie 2021, Marian Aioani a evoluat în 103 partide pentru echipa noastră în toate competițiile, fiind unul dintre cei mai importanți componenți ai lotului care au adus la Constanța titlul de campioană în sezonul trecut.
Mulțumim, Marian, pentru toate evoluțiile în alb-albastru!", transmit constănţenii pe site-ul oficial.
"Din punctul nostru de vedere, e în primii trei portari din România. A fost convocat şi la echipa naţională. Horaţiu, cel mai bun portar din punctul nostru de vedere, şi au mai rămas Aioani şi Târnovanu. Nu ne-am gândit la Târnovanu, deci era cea mai bună opţiune la care se putea gândi Rapidul. Am avut şi o pistă de portar străin, dar vă spun că aveam acest agreement. Am spus de multe ori că suntem pregătiţi să îl înlocuim pe Horaţiu. Domnul Şucu avusese discuţia de acum 10 zile cu Gică Hagi şi eram înţeleşi ca, în cazul în care pleacă Moldovan, să îl luăm pe Aioani. Dar, noi ca management, trebuie să ne facem datoria şi să avem mai mult de o opţiune. Ţinând cont că ne-am înţeles foarte bine cu Farul, nu a mai fost nevoie", a spus Victor Angelescu.
După victoria Rapidului în...
Liderul actual al Superligii a...
Transferat de FCSB de la...
Radu Constanţea, preşedintele...
Odată cu excluderea lui Aaron...
Actualul antrenor al Oțelului...
După victoria Rapidului în...
Transferat de FCSB de la...
FCSB va evolua împotriva...
Croatul Goran Ivanisevic a...
Liderul actual al Superligii a...