Fotbal international Litigiul dintre PSG şi Mbappe ajunge la UEFA
Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a menţinut vineri o amendă de 500.000 de euro dictată împotriva clubului spaniol FC Barcelona pentru încălcarea regulilor fair play-ului financiar, informează AFP.
Organismul de control financiar al cluburilor din cadrul UEFA (CFCB) a indicat într-un comunicat că FC Barcelona nu a declarat în mod corect profiturile sale "din vânzarea de active necorporale (excluzând transferurile de jucători - n. r.)" în cursul exerciţiului financiar 2022.
Condamnat de UEFA în luna iulie la plata unei amenzi, clubul catalan a făcut apel împotriva acestei decizii.
Campioana en titre a Spaniei abia începe să depăşească problemele economice grave pe care le-a avut în ultimii ani, vânzând o mare parte din veniturile sale viitoare din drepturile de televiziune şi alte acţiuni ale clubului (cum ar fi filiala media Barca Studios) pentru a continua să cumpere şi să înregistreze jucători pe termen scurt.
De asemenea, Barca a luat împrumuturi de la marile bănci americane JP Morgan şi Goldman Sachs pentru a-şi achita datoriile colosale estimate la peste un miliard de euro şi pentru a finanţa renovarea stadionului Camp Nou, scrie Agerpres.
Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...
Jurnalistul specializat în...
Dennis Man ar putea face...
Italianul Mario Balotelli este aproape de plecarea de...
După victoria Rapidului în...
Transferat de FCSB de la...
FCSB va evolua împotriva...
Croatul Goran Ivanisevic a...
Liderul actual al Superligii a...