Superliga Romaniei FC Botoşani a luat 5 goluri în 2 meciuri de campionat şi nu a marcat, dar Valeriu Iftime vede "luminiţa" de la capătul tunelului: Acum jucăm fotbal
Data publicării:
Valeriu Iftime, principalul finanţator al celor de la FC Botoşani, încearcă să rămână optimist după cele două înfrângeri consecutive ale echipei sale în campionat. Botoşănenii au cedat în deplasare, scor 0-3, cu CFR Cluj, dar şi pe teren propriu, scor 0-2, în faţa celor de la Petrolul Ploieşti. 

"Nici acum nu cred că un meci care era la mâna noastră s-a terminat cu un așa rezultat. Eu cred că sunt două greșeli de arbitraj acolo. La un gol marcat de noi nu cred că a fost fault în atac, iar la golul lui Grozav cred că a fost fault în atac. De data asta, noi am fost mai păcătoși.

Echipa a jucat bine, băieții au fost agresivi, poate a fost lipsă de concentrare și lipsă de eficacitate. E greu să digeri asemenea ocazii, singuri cu portarul. Era care pe care acolo...

Anul trecut pe vremea asta eram tot pe locul 15, dar nu jucam, eram fără vlagă. Acum jucăm fotbal. Am avut două meciuri proaste, cel de la Iași și cel de la Cluj. În rest, am jucat fotbal. Eu mă uit la ce se întâmplă pe teren.

E frustrant. Am suferit două înfrângeri care mă dor de mă rup! La Sibiu a fost un moment de neatenție al lui Papa și am pierdut un meci în care am condus cu 1-0. Cu Petrolul au fost și greșeli de arbitraj, dar de la Kovacs cel mic te poți aștepta oricând la orice”, a declarat Valeriu Iftime la GSP Live.

Liviu Ciobotariu, reacţie similară 

"Vreau să spun că sunt foarte supărat şi dezamăgit, pentru că jocul a fost unul destul de bun de partea noastră. Şi în prima şi în a doua repriză. Adversarul nu ne-a creat mari probleme, dar supărarea mea este că am jucat doar 85-87 de minute. Trebuia să fim mai atenţi la faza defensivă, la golul pe care l-am primit în minutul 90+4. Nu e ok. Nu reuşeam să câştigăm, dar luam un punct. 

Îmi pare foarte rău de oamenii care au venit la stadion, ne-au încurajat tot timpul, au crezut în rezultat. Sunt trist şi dezamăgit, pentru că jocul, să zic aşa, chiar dacă nu am marcat, ducea spre un 0-0. Poate nu ar fi fost mulţumitor pentru noi, dar era un punct în clasament. Aşa am pierdut şi din moral, e a doua înfrângere consecutivă în campionat. Va trebui să caut soluţii, pentru că persistăm în nişte greşeli pe care eu nu le accept. Fiecare jucător trebuie să înţeleagă că nu e titular de bază la această echipă. Avem un lot de 24-25 de jucători, în care fiecare va avea şansa lui. Sunt dezamăgit de rezultat şi de faptul că nu am ştiut să gestionăm ultima parte a jocului. Am avut multe cornere executate slab. Noi, care avem ca punct forte şi fazele fixe. Mă întorc la meciul cu UTA, adversarul ne-a creat mult mai multe probleme şi am câştigat, atunci am gestionat bine faza defensivă. Acum am controlat jocul şi am luat gol în minutul 90+4 pe o greşeală copilărească. 

Nu vorbesc cu jucătorii la cald. Dar vom face o analiză serioasă, vom vedea greşelile pe care le-am făcut. Pentru că şi pe fază ofensivă am interpretat greşit anumite lucruri. Am avut momente când puteam şuta şi am pasat în lateral, am avut momente când trebuia să ţinem mingea prin atacant, prin interi, şi nu s-a întâmplat asta. Când joci pe atacant, el trebuie să aibă responsabilitate, să ţină de minge, să vină în gura porţii, să marcheze. Trebuie remediate lucrurile astea. Ştiu că există dezamăgire din partea tuturor. Trebuie să schimbăm un pic comportamentul şi teama asta de a juca, de a şuta la poartă. Eu le-am spus jucătorilor că s-a terminat ce a fost anul trecut. Ca să nu mai ajungem acolo, trebuie să câştigăm jocurile. Şi pentru asta, trebuie să jucăm fotbal. Avem mult de muncă. Nu mi-am pierdut încrederea în echipă, mergem în continuare, trebuie să ne pregătim foarte bine, avem două săptămâni la dispoziţie să pregătim meciul de la Sepsi", a declarat Liviu Ciobotariu, antrenorul celor de la FC Botoşani. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel