Superliga Romaniei FC U Craiova 1948 câştigă cu U Cluj şi speră să evite retrogradarea. Urmează, însă, două meciuri cu liderii playout-ului
Data publicării:
FC U Craiova 1948 a reuşit să o învingă pe Universitatea Cluj în playout şi a ajuns la un singur punct în spatele celor de la FC Voluntari. Oltenii speră să se salveze de la retrogradare, însă îi aşteaptă două meciuri extrem de grele, cu liderii playout-ului. 

FC U Craiova 1948 a învins-o pe Universitatea Cluj cu 3-2, într-un meci thriller. Universitatea Cluj a deschis scorul prin Silaghi, însă elevii lui Eugen Trică au întors scorul, prin golurile marcate de Wiliam Baeten. Clujenii au egalat prin Anselmo în minutul 74, dar numai trei minute mai târziu Vladislav Blănuţă a reuşit să îi readucă pe olteni în avantaj, stabilind şi scorul final, 3-2. 

FC U Craiova 1948 a ajuns la 22 de puncte în Liga 1 şi a urcat pe loc de baraj, la un singur punct în spatele celor de la FC Voluntari, prima echipă aflată deasupra liniei roşii. 

Pe olteni îi aşteaptă însă două meciuri extrem de grele, cu UTA Arad şi Hermanstadt, echipele care conduc playout-ul, cu câte 31 de puncte. 

Universitatea Cluj a ratat şansa de a urca provizoriu pe prima poziţie din playout şi rămâne cu 29 de puncte pe locul 4 în playout, în spatele celor de la UTA, Hermanstadt şi Oţelul Galaţi. 

După egalul de la Voluntari, Eugen Trică le-a spus jucătorilor să meargă în Liga 2, dacă asta vor 

”Explicațiile sunt simple. Am început meciul foarte bine, am dominat adversarul, am recuperat foarte repede mingea. Astăzi am dat cu piciorul unei șanse extraordinare. Echipa adversă a jucat în inferioritate numerică, vine pauza, vorbesc cu ei că trebuie să scoatem mingea la margine. Au făcut asta vreo 10 minute, apoi au luat-o cu mingea în zona centrală.

Mai departe vine inteligența jucătorului. Eu dacă le spun ceva la pauză și ei nu respectă, înseamnă că e foarte grav. Ne merităm soarta, eu am avut o discuție și i-am întrebat dacă sunt conștienți de ocazia ratată, practic s-a jucat rămânerea în prima ligă. Dacă își doresc să meargă la Liga 2, să meargă la Liga 2”, a spus Eugen Trică după meci. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel