Superliga Romaniei Liderul U Cluj scârţâie. A doua înfrângere la rând în campionat
Universitatea Cluj a pierdut...
Duminică după-amiază, de la ora 17:00, FC Voluntari primește vizita celor de la Corvinul Hunedoara, duelul dintre cele două echipe având și alte conotații decât cele competiționale. După ce FRF a anunțat, pe 16 august, că hunedorenii vor avea drept de promovare în Superliga în sezonul 2024/2025, decizia finală a fost modificată, după ce patru cluburi din divizia secundă s-au opus. Este vorba despre FC Voluntari, FC U Craiova, FC Argeș și FK Csikszereda.
Meciul din a patra etapă a ligii secunde reprezintă debutul ardelenilor în noul sezon, după ce aceștia au beneficiat de amânarea primelor trei meciuri, modificări cauzate de participarea în competițiile europene.
„Am aflat la 12:30 că nu avem drept de promovare. E greu, cumva, să te recalibrezi, dar băieții și-au văzut de fotbal și s-au bucurat de el cum le-am spus din momentul venirii mele la Hunedoara.
A venit ca un șoc. Poate ne așteptam, cumva. Au fost acele contestații. Probabil dacă au fost acele contestații ale celorlalte cluburi, ele nu s-au îndreptat împotriva noastră, ci împotriva federației. Asta e, am fost respinși și mergem mai departe.
Jucătorii sunt sub contract. Noi am luat în calcul. Băieții știau. În momentul în care noi am ales meciurile de Europa League ne-am asumat și un risc și iată că acel risc asumat ni s-a întâmplat, nu avem drept de promovare.
Atunci am știut cu toții că se poate întâmpla și scenariul ăsta și mergem mai departe. Jucătorii sunt sub contract și nu există să plece. Eu îmi văd în continuare de ceea ce am eu de făcut. Degeaba mi se pare mie absurd.
Acestea sunt legile, noi știam din sezonul trecut că nu avem drept de promovare, am ales să jucăm în Europa și ne-am făcut și noi o carte de vizită.
Nu e de 'colo ca o echipă de Liga a 2-a, cum suntem noi, să joace în cupele europe. Și băieții și-au făcut o carte de vizită. Acum... e frustrant - nu e frustrant, părerea mea oricum nu contează!”, a spus Florin Maxim, potrivit prosport.ro.
Bogdan Bălănescu, președintele clubului FC Voluntari, a reacționat în urma declarațiilor lui Dan Bobouțanu, primarul Hunedoarei, care a acuzat cele patru echipe ale ligii 2 ce s-au opus promovării Corvinului în Liga 1 de rea-voință.
„Nu e corect ce declarații a făcut domnul primar. Faptul că am cerut să fie respectat regulamentul nu înseamnă că suntem malefici. Corvinul nu a respectat termenul de depunere a documentelor la FRF, iar noi am făcut contestația în termen de cinci zile, cum prevede legea. Nu am făcut contestație pentru că ne este frică de Corvinul. Fiecare își apără interesele clubului.
Domnul primar să nu uite că FC Voluntari a ajutat Corvinul să-și întocmească documentele pentru noua formă juridică a clubului, iar domnul primar a venit de două-trei ori pe la noi pentru consultații. Și acum ne jignește.
Știu sigur, domnul primar nu a avut de gând nicio secundă să promoveze Corvinul. A făcut tot teatrul ăsta ieftin ca să se justifice în fața jucătorilor și a suporterilor. Corvinul vrea să promoveze când este gata noul stadion”, a declarat Bogdan Bălănescu, potrivit Fanatik.
Universitatea Cluj a pierdut...
Zvonurile conform cărora...
Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...
Universitatea Cluj a pierdut...