Jocurile Olimpice Federaţia Internaţională de Gimnastică a făcut anunţul oficial. Ana Bărbosu, medalie de bronz la JO2024
Data publicării:
România are, în mod oficial, 9 medalii la Jocurile Olimpice 2024. Federaţia Internaţională de Gimnastică a anunţat că Ana Bărbosu primeşte medalia de bronz la sol. 

”După publicarea deciziei TAS, FIG confirmă că rezultatele finalei de la sol la gimnastică artistică feminină, din 5 august 2024, sunt modificate în concordanță cu această hotărâre, după cum urmează:

- Nota inițială de 13.666 obținută de Jordan Chiles e restabilită

- Clasamentul s-a modificat în consecință, cu Ana Bărbosu (România) pe locul 3, cu 13.766”, se arată în comunicatul FIG.

Mihai Covaliu cerea FIG să pună repede în aplicare decizia TAS 

"Este o medalie pentru România, dar e foarte adevărat că râdem cu un ochi şi plângem cu altul. Pentru că avem două sportive după foarte multă vreme care reuşesc să concureze de la egal cu cel mai bune gimnaste din lume. Bineînţeles că îmi pare rău pentru Sabrina. În primul rând pentru că exerciţiul ei la sol a fost unul foarte bun, chiar mai bun decât cel din proba pe echipe, şi există şi probe video în acest sens. Nu sunt într-o comisie care să spună cine este mai îndreptăţit să fie pe podium, de aceea avem comisii, avem regulamente, avem Tribunal de Arbitraj Sportiv şi avem o Federaţie Internaţională care trebuie să vină cu un comunicat final şi cu un clasament final", a afirmat oficialul COSR, care a precizat că nu s-au plătit bani pentru apelurile de la TAS.

"Concluzia care s-a desprins după audierile de la TAS a fost că încă sunt multe probleme de arbitraj. Am discutat cu preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică şi mi-a transmis că are cunoştinţă despre aceste situaţii. A propus chiar un sistem de analiză a exerciţiilor cu ajutorul inteligenţei artificiale. Noi toţi ne dorim, mai ales la Jocurile Olimpice, să nu mai existe sportivi nedreptăţiţi, să fie lucrurile foarte clare după evoluţia lor. Astfel încât acţiunile ulterioare să nu aducă niciun fel de emoţii negative", a adăugat el.

Mihai Covaliu a menţionat că este posibil ca Ana Bărbosu să se întoarcă la Paris pentru a primi medalia de bronz chiar înaintea Ceremoniei de închidere a Jocurilor Olimpice.

"Concursul de la sol dacă se desfăşura în condiţii normale de arbitraj clasamentul putea fi cunoscut încă de la început. În momentul de faţă avem o decizie a TAS, iar acum aşteptăm să vedem clasamentul final întocmit de Federaţia Internaţională de Gimnastică. După aceea vom vedea toate datele modificate în toate clasamentele de la Jocurile Olimpice. Acum sunt mai multe discuţii cu Federaţia Internaţională, cu Federaţia Română de Gimnastică, pentru a şti exact care este procedura de acordare a medaliei. Vom fi anunţaţi de Federaţia Internaţională. De aceea am stat puţin şi nu am ieşit cu declaraţii pentru că avem nevoie de toate argumentele pentru a prezenta tot cazul de la un cap la celălalt, astfel încât să fie foarte clar pentru toată lumea. Ana Bărbosu s-ar putea să vină aici la Paris să îşi primească medalia, de aceea spun că încă nu ştim exact procedura. Se poate întâmpla şi mâine (n.r. - să primească medalia de bronz) înaintea ceremoniei de închidere, nu ştiu să spun acum, vom afla. Toate canalele sunt deschise, când vom afla ceva vom anunţa", a spus Covaliu, citat de Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Jocurile Olimpice

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel