Fotbal FIFA a reacţionat după ce un arbitru turc a fost bătut pe teren
Data publicării:
FIFA a oferit prima reacţie după incidentele din Turcia. 

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a condamnat marţi "evenimentele inacceptabile" produse în Turcia, unde un arbitru a fost bătut în timpul unui meci de campionat disputat luni, informează AFP.

"Nu există absolut niciun loc pentru violenţă în fotbal, pe teren sau în afara acestuia", a scris conducătorul Federaţiei internaţionale de fotbal într-un comunicat.

"Evenimentele care au urmat meciului din Super Liga turcă între MKE Ankaragucu şi Caykur Rizespor sunt total inacceptabile şi nu îşi au locul în sportul nostru sau în societate. Fără arbitri, nu există fotbal. Arbitrii, jucătorii, suporterii şi personalul trebuie să fie în siguranţă pentru a se bucura de meci şi fac apel către autorităţile competente să se asigure că acest lucru este respectat cu stricteţe la toate nivelurile", a adăugat Infantino.

Arbitrul meciului MKE Ankaragucu - Cayuk Rizespor (1-1), din Super Liga turcă a fost băut de mai mulţi bărbaţi, printre care şi preşedintele clubului Ankaragucu. Mijlocaşul român Olimpiu Moruţan a marcat, în minutul 14, golul echipei gazdă Ankaragucu, însă Rizespor a egalat la ultima fază a meciului, prin argentinianul Adolfo Gaich (90+7).

Imediat după fluierul final, conducătorul clubului din Ankara, Faruk Koca, a intrat pe teren şi l-a lovit cu pumnul în faţă pe arbitrul Halil Umut Meler. Acesta a căzut la pământ şi s-a ghemuit pentru a se apăra, dar a primit mai multe lovituri la faţă în busculada creată, aplicate de cel puţin doi bărbaţi, după toate probabilităţile suporteri ai echipei locale. Arbitrul a fost evacuat cu ajutorul poliţiei şi a fost transportat la spital.

În urma acestui incident grav, Federaţia turcă de fotbal a decis să suspende toate ligile campionatului intern, până la noi ordine, scrie Agerpres.

Conform unor surse din presa turcă, arbitrul Halil Umut Meler ar fi anunţat că se retrage din arbitraj. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel