Fotbal international FIFA, ținta unei plângeri la Uniunea Europeană. Calendarul fotbaliștilor este supraîncărcat
Data publicării:
Ligile profesioniste de fotbal sunt îngrijorate de impactul pe care îl are extinderea calendarului meciurilor asupra sănătății sportivilor.

FIFA, luată la țintă din cauza calendarului încărcat

Sindicatul jucătorilor profesioniști (FIFPRO), grupul Ligilor Europene și campionatul spaniol (La Liga) au acuzat luni FIFA de abuz, trimițând o plângere comună către instituțiile de reglementare anticoncurențiale ale Uniunii Europene despre programul internațional de meciuri stabilit de organismul de conducere al fotbalului.

Ligile profesioniste de fotbal sunt îngrijorate de impactul extinderii calendarului meciurilor asupra sănătății fotbaliștilor, unii jucători înfruntând oboseala, accidentările și epuizarea psihică chiar dacă sunt recompensați cu salarii uriașe.

„Plângerea explică modul în care deciziile impuse de FIFA privind calendarul internațional reprezintă un abuz de control și încalcă legile Uniunii Europene”, potrivit declarației semnate de FIFPRO Europa, Ligile Europene și La Liga.

Ligile europene reprezintă o asociație care include Premier League, Bundesliga, Serie A și Ligue 1, dar nu și La Liga.

Un subiect important al contestației îl reprezintă Cupa Mondială a Cluburilor, care va avea o nouă ediție anul viitor, cu o creștere de la 7 la 32 de cluburi și va avea loc în SUA timp de aproape o lună.

De asemenea și meciurile suplimentare pot amâna turneele de pregătire de dinaintea sezonului competițional proiectate pentru a mări baza de fani.

„Se ajunge într-un punct de cotitură. Reacțiile pe care le avem de la jucători semnifică faptul că este prea mult fotbal jucat și există o continuă extindere”, a spus directorul executiv al Premier League, Richard Masters, în declarație.

Președintele LaLiga, Javier Tebas, a acuzat FIFA că acționează doar în interesul său, fără să ia în considerare pagubele produse întregului ecosistem al fotbalului.

Căpitanul Franței, Kylian Mbappe, a transmis într-un mesaj video la conferința celor trei organisme de reprezentare a fotbalului: „Când este prea mult, este prea mult”.

Potrivit FIFA, calendarul internațional a fost aprobat de reprezentanții de pe toate continentele inclusiv Europa după consultarea cu FIFPRO și cu ligile europene.

Similar extinsei ediții Cupei Mondiale a Cluburilor, următoarea Cupă Mondială va fi de asemenea extinsă de la 32 la 48 de națiuni.

Organismul fotbalului european (UEFA) a sporit de asemenea calendarul, în special în ceea ce privește noul format al Ligii Campionilor, dar nu a fost luat în vizor în plângerea adresată structurilor antitrust europene.

Mathieu Moreuil, director pentru Relații internaționale ale fotbalului și Afaceri Europene în cadrul Premier League, a declarat că FIFA este responsabilă pentru calendarul internațional și relațiile erau diferite cu UEFA mulțumită dialogului.

Tot luni, FIFA a spus că va porni negocierile cu acționarii sportului privind sistemul de transfer după ce Uniunea Europeană a stabilit că părți din acesta nu sunt conforme.

Reglementările FIFA apreciază că un jucător care încheie contractul înainte de termen fără o cauză justă este pasibil de plata unor compensații către club, iar acolo unde jucătorul se alătură unui nou club, entitatea sportivă va fi în comun cu jucătorul pasibilă la plata unor compensații.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, judecând asupra unei spețe în legătură cu fostul jucător francez Lassana Diarra, a stabilit la data de 4 octombrie că aceste dispoziții erau nelegale, ceea ce este probabil să determine o modificare în acest sens, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Antrenorul Pep Guardiola, pe cale să semneze

Tehnicianul catalan Pep Guardiola urmează să ia o...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel