Fotbal international Finanţele clubului FC Barcelona, "sub observaţie"
Data publicării:
FC Barcelona nu scapă de problemele financiare. 

FC Barcelona "rămâne sub observaţie", dar a ieşit dintr-o situaţie financiară critică, a declarat miercuri Eduard Romeu, vicepreşedinte al campioanei Spaniei, responsabil cu afacerile economice, citat de AFP.

"Rămânem sub observaţie, ne-am redresat şi ştim cum să ieşim din asta, dar nu ne putem pierde pe drum", a explicat oficialul catalan, când a prezentat bugetul pentru sezonul trecut şi cel pentru sezonul viitor într-o conferinţă de presă.

Barca a înregistrat un profit de 304 milioane de euro pentru sezonul 2022-2023, mai mare decât previziunile clubului catalan, care caută să-şi consolideze situaţia financiară.

Pentru sezonul curent, clubul se aşteaptă la un profit de 11 milioane de euro înainte de impozite, graţie mai ales reducerii masei salariale după despărţirea în această vară de jucători importanţi ca Sergio Busquets şi Jordi Alba, plecaţi la Inter Miami, sau francezul Ousmane Dembele, ce a semnat cu PSG.

Eduard Romeu a subliniat că prioritatea clubului blaugrana este "îmbunătăţirea capitalurilor proprii, în special în ceea ce priveşte investitorii, şi abordarea în continuare a datoriilor".

Ca parte a respectării fair-play-ului financiar, Liga spaniolă de fotbal exercită un control strict asupra cheltuielilor cluburilor pentru salarii şi transferuri de jucători. Ea a decis pe 14 septembrie să reducă plafonul de cheltuieli al Barcei, stabilit acum la 270 de milioane de euro. Acest plafon se referă la salariile jucătorilor şi staff-ului, la costurile de amortizare a transferurilor, onorariile agenţilor, bonusuri etc, scrie Agerpres. 

Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international
Tagurile articolului: fair play  fc barcelona  finante 

logo icon Articole similare

Fotbal international Litigiul dintre PSG şi Mbappe ajunge la UEFA

Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...

Fotbal international Mario Balotelli, pe picior de plecare de la Genoa

Italianul Mario Balotelli este aproape de plecarea de...

Fotbal international Andrei Raţiu, pasă de gol în campionatul Spaniei

Andrei Raţiu a fost decisiv pentru Rayo Vallecano în...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?