Superliga Romaniei Liviu Ciobotariu, prima declaraţie după victoria cu FCSB: Trebuie să fim atenţi la ce urmează
”Văd că acest Don Juan al fotbalului e foarte acid cu mine, în comentarii. El care iese în evidență prin ținuta lui, că prin rezultate, ca antrenor, nu are cum.
Nu știu cum poate el să vorbească sau să mă critice pe mine. Dar asta e, comentează dinamoviști, steliști, rapidiști, iar de cele mai multe ori părerile lor nu sunt imparțiale, sunt în funcție de afinitățile pentru o echipă sau alta. Îi înțeleg, câștigă și ei o pâine.
Acest Don Juan Bratu a fost bun ca fotbalist, dar ca antrenor... A fost forțat și pe la echipa națională, iar rezultate, mai puțin! Dar văd că a ajuns să-mi dea el sfaturi de etică, de conduită. N-am nimic cu el, treaba lui, nu mă deranjează. Eu comentez mai puțin, că am treabă", a spus Munteanu, după meci.
Antrenorul gălăţenilor l-a tras de tricou pe fundaşul David Maftei la meciul cu Dinamo, scor 1-1, iar Florin Bratu a reacţionat.
”Ce poate să însemne mai grav? Să-l bată, nu? Să-i dea vreo palmă, vreun pumn, mă gândesc și eu”, a spus Bratu, acum două zile, prezent fiind în studioul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.
”Pur și simplu am vorbit de gestul lui Dorinel Munteanu, nu despre antrenorul Dorinel Munteanu, pe care tot l-am lăudat săptămâni întregi sau poate chiar un an, pe bună dreptate.
El a jignit, m-a jignit, dar eu nu voi face asta. Pentru că am fost coleg cu el la echipa națională și vreau să mă limitez în a spune că îmi doresc să nu mai văd astfel de lucruri pe niciun stadion din România, pentru că nu vreau să promovăm agresiunea aceasta, aceste bruscări.
Mi se pare puțin deplasat. Poate lumea vrea să audă altceva de la mine, dar nu vreau să mai spun decât că nu pot fi de acord cu astfel de gesturi.”, a precizat Bratu, la Digi Sport Special.
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
După informaţia conform căreia...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...