Superliga Romaniei Florin Iacob, portarul care în vară a semnat cu Corvinul Hunedoara, a explicat de ce a dispărut din fotbal
Data publicării:
În vara acestui an, Florin Iacob a lăsat UTA Arad şi a semnat cu Corvinul Hunedoara, proaspăta câştigătoare a Cupei României. Numai că lucrurile nu au mers aşa cum şi-ar fi dorit cele două părţi, iar portarul a plecat de la Hunedoara. Şi, de atunci, nu a mai jucat niciun meci, nicăieri. 

La 3 luni de la momentul "dispariţiei", Florin Iacob a explicat de ce a ales să ia o pauză de la fotbal. 

"De ce am plecat de la UTA? De ce am plecat de la Corvinul? De ce lipsesc de-atunci? Nu aveam starea necesară pentru fotbal. Nu eram bine mental. Am plecat de la UTA și am zis să joc o perioadă scurtă la Corvinul, câteva luni, dar mi-am dat seama că nici așa nu se poate. Mi-am asumat! Mai bine să închei și cu Corvinul decât să stric relația cu Florin Maxim. Capul meu nu era la fotbal! Ne-am dorit foarte mult, și eu, și soția, dar am avut greu acest copil. Când soția a rămas însărcinată, a intervenit în capul meu treaba asta: am zis să stau liniștit, să fiu lângă ea, să nu o agit pe soție, venea copilul pe care ni l-am dorit așa de mult! Mă gândeam doar la ei, nu puteam să mă concentrez pe altceva. Am decis să stau lângă ei. E primul meu copil, nu am vrut să ratez nimic și nu o să ratez nimic din viața lui!

Scrieți, că e adevărul! Lipsesc din fotbal pentru că s-a întâmplat ceva frumos! Pe 4 octombrie am devenit tată pentru prima oară și asta m-a făcut iau pauză de la fotbal. Am discutat cu cei de la Universitatea Cluj, cu cei de la FC Botoșani, care mă doreau în vară, și am refuzat politicos. Ba chiar am avut oferte din Cipru, unele consistente financiar din Grecia și Iran, dar am refuzat tot! Le-am spus tuturor la fel: vreau să stau lângă copil și soție

Mă antrenez în aceste zile acasă, la Brașov, cu băieții de la SR Brașov, din Liga 3. Am discutat acum câteva zile cu soția, dacă totul e în regulă și lucrurile merg bine voi începe discuțiile ca să revin în fotbal. Poate din iarnă. Nu-mi fac probleme, o să am oferte 100%. Cel mai important acum e să fiu un tată bun și un soț bun”, a declarat Florin Iacob pentru Prosport

Convocarea la naţională, un vis împlinit 

În 2021, Florin Iacob a fost convocat la echipa naţională de Mirel Rădoi pentru meciurile cu Germania, Armenia şi Macedonia de Nord, apoi pentru amicalele cu Anglia şi Georgia. Pentru portar, convocarea a fost un vis împlinit. 

"Nu știu să explic sentimentul pe care l-am trăit atunci când am am fost convocat la națională, chiar nu pot să spun în cuvinte. Cu Anglia a fost a doua oară, prima oară am fost chemat la pentru campania de calificări la Mondial, a fost senzațional! Toată viața mea m-am gândit la asta, din momentul în care m-am apucat de fotbal și mă uitam la Generația de Aur.  Îmi spuneam că, dacă eu ajung la națională, pot să mă las!”, a mai declarat el. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel