Fotbal Florin Manea a spus de ce Radu Drăguşin a ales-o pe Tottenham şi nu pe Bayern Munchen. "Suntem încă un pic bulversaţi..."
Data publicării:
Radu Drăguşin a ales-o pe Tottenham în detrimentul lui Bayern Munchen şi va semna cu londonezii. Florin Manea, agentul jucătorului, a spus cum s-a luat decizia. 

"E totul gata, zburăm la Londra şi probabil după vizita medicală se va oficializa. 

Azi dimineaţă s-a luat decizia, la ora 8:00. Noi eram într-un fel hotărâţi să mergem la Tottenham, a apărut oferta lui Bayern şi ne-am oprit în loc. Am zis că trebuie să ne gândim bine, să evaluăm. Bayern e unul dintre cele mai bune cluburi din lume, nu îmi vine să cred că am refuzat. Am luat decizia cu Radu, cu familia lui, am anunţat pe cei de la Bayern că, din păcate, au venit pe ultima sută de metri şi a fost greu să ne schimbăm decizia. Poate în viitor vom ajunge din nou, pentru că suntem încă un pic bulversaţi. Să refuzi Bayern Munchen... 

Dar a fost ce şi-a dorit Radu, ce şi-a dorit familia lui, e fericit, mergem la Tottenham", a declarat Florin Manea. 

"E greu să refuzi Bayern, dar am zis că dacă avem ambele variante, mergem la Tottenham"

"Normal că s-a gândit şi Radu la Bayern. Decizia am luat-o abia azi dimineaţă. E greu să ai de făcut o asemenea alegere. Puneţi-vă în locul lui un pic. Tottenham l-a dorit insistent, dar şi Bayern l-a vrut, numai că a apărut în ultima zi oferta oficială. Am luat o noapte de gândire, nu am dormit, am stat amândoi, am pus plusurile şi minusurile. Nu a ales banii. Era vorba de bani mai mulţi la Bayern, dar a zis că acesta este pasul corect pentru cariera lui, şi e de apreciat că a ales cariera deasupra banilor. Nu ştiu câţi ar fi refuzat oferta de la Bayern. Multă lume nu credea că refuzăm. Dar am decis că ăsta e pasul corect şi atunci am ales să plecăm la Londra. 

Era diferenţă mare faţă de ce dă Tottenham. Aproape jumătate în plus. Sumele nu au fost, însă, niciodată o prioritate a lui Radu Drăguşin, nici a mea. O să alegem întotdeauna paşii care credem noi că sunt cei mai corecţi pentru cariera lui. 

Lui nu îi era frică nici la Bayern să îşi câştige locul, pentru că nici la Tottenham nu îi garantează nimeni locul. Cred că a cântărit mult şi faptul că şi-a dorit mereu Premier League. Am vorbit aseară cu el, Tottenham era un pic mai departe să se înţeleagă cu Genoa, au trebuit să mai pluseze. Am zis că dacă Genoa se înţelege cu Tottenham şi avem ambele variante, mergem acolo. Dacă nu, aşa ar fi vrut Dumnezeu. Cei de la Tottenham au făcut eforturi mari pentru a-l aduce", a mai spus Florin Manea la GSP Live


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...

Superliga Romaniei Rapid confirmă. Clinton N'Jie NU a primit cartea verde

După apariţia informaţiilor conform cărora Clinton...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...

Superliga Romaniei Rapid confirmă. Clinton N'Jie NU a primit cartea verde

După apariţia informaţiilor conform cărora Clinton...


logo icon Cele mai citite
Agerpres

Becali s-a decis. Patru fotbalişti ai campioanei, scoşi din echipă după remiza cu FCSB

Sursa: Agerpres

Licitaţie internaţională pentru Dennis Man, anunţată de Corriere dello Sport. "Preţul începe de la 30 de milioane"

Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a prefaţat duelul cu Dinamo. Ce le-a cerut jucătorilor

Sursa: Agerpres

HC Rapid îşi aduce antrenor de la Barcelona

pixel