UEFA Europa League Florin Maxim a prefaţat returul dintre Corvinul şi Paksi. "Le-am zis jucătorilor să nu îi fure tribuna"
Data publicării:
Florin Maxim, antrenorul celor de la Corvinul Hunedoara, îşi avertizează jucătorii să trateze cu seriozitate meciul retur cu Paksi şi spune că prima manşă a fost câştigată datorită detaliilor care au făcut diferenţa. 

"Va fi cu totul alt meci. Aşa cum ştim, am reuşit să câştigăm în meciul din deplasare, din Ungaria, la un scor bun pentru noi, dar noi ştim că ne va aştepta cu totul alt meci mâine seară. Băieţii au înţeles că meciul a stat pe muchie de cuţit. Detaliile au făcut diferenţa. Uitându-ne la toate golurile, am fost cumva mai în joc decât echipa adversă, şi asta a făcut probabil să câştigăm noi. 

La faza premergătoare golului de 2-0, înainte de pauză, au avut o acţiune periculoasă, am reuşit noi să îndepărtăm mingea, şi apoi am intrat noi cu 2-0 la pauză. Apoi, au fost câteva lovituri libere, am fost presaţi în careul nostru. Golul 3 a venit după o degajare a lui Ubbink, o recuperare a lui Roger. Golul 4 a venit la fel, în urma unei faze fixe. Deci meciul a fost câştigat cu 4-0, dar detaliile au făcut diferenţa. Şi cred că băieţii sunt conştienţi de asta", a declarat Florin Maxim. 

"Le-am zis jucătorilor să nu îi fure tribuna"

"N-am avut timp să ne bucurăm, pentru că e o dublă manşă şi ştim că trebuie tranşat şi acest meci. Ne vom bucura după aceea. În aceste meciuri de calificare, e importantă calificarea pentru noi. Vom avea un stadion plin alături de noi, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Le-am zis jucătorilor să nu îi fure tribuna. Suporterii vor fi alături de noi, dar jucătorii trebuie să înţeleagă că avem de câştigat o dublă, nu e loc de orgolii (n.r. cu referire la declaraţiile naţionaliste făcute de jucătorii maghiari). Suporterii vin alături de noi, au venit şi în Liga 3, în Liga 2, la meciurile de acasă, la finala Cupei, în Supercupă, chiar şi în Ungaria", a mai declarat Florin Maxim. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: UEFA Europa League

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...

Superliga Romaniei Rapid confirmă. Clinton N'Jie NU a primit cartea verde

După apariţia informaţiilor conform cărora Clinton...


logo icon Cele mai citite
Agerpres

Becali s-a decis. Patru fotbalişti ai campioanei, scoşi din echipă după remiza cu FCSB

Sursa: Agerpres

Licitaţie internaţională pentru Dennis Man, anunţată de Corriere dello Sport. "Preţul începe de la 30 de milioane"

Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a prefaţat duelul cu Dinamo. Ce le-a cerut jucătorilor

Sursa: Agerpres

HC Rapid îşi aduce antrenor de la Barcelona

pixel