Superliga Romaniei Becali a anunţat că ar vrea să îl cedeze, Iftime a intrat pe fir: Acum îl iau. Fac cinste!
Totul a început cu succesul extraordinar obţinut împotriva celor de la CFR Cluj, scor 4-0, în sferturile de finală ale Cupei României, meci care a dus la demisia lui Adrian Mutu de la cârma CFR-ului. A urmat semifinala Cupei, cu FC Voluntari, câştigată 3-1, şi finala cu Oţelul Galaţi, câştigată la loviturile de departajare.
După ce la finalul sezonului trecut Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, le sugera celor de la Corvinul să renunţe la locul de cupe europene în detrimentul celor de la Farul Constanţa, hunedorenii au luat prin surprindere şi a doua competiţie europeană inter-cluburi. În primul tur preliminar, Corvinul a picat cu vicecampioana Ungariei, Paksi FC, pe care a învins la general cu 4-2, după ce în deplasare s-a impus cu un neverosimil 4-0. În turul al II-lea, Corvinul înfruntă o altă vicecampioană, a Croaţiei de această dată, Rijeka, iar în primul meci, disputat la Sibiu, hunedorenii au fost de neînvins, meciul încheindu-se cu scorul de 0-0.
Florin Maxim, antrenorul celor de la Corvinul, este considerat principalul artizan al acestei transformări. Tehnicianul a explicat care este secretul echipei sale.
"Dacă nu îţi imaginezi, nu se întâmplă lucruri. Dacă nu visezi, la fel. Dar noi nu doar am visat. Ne-am analizat foarte bine adversarii. (n.r. despre meciul cu CFR Cluj) Ne-am pregătit foarte bine pentru acel meci şi am reuşit să trecem peste el. Aşa s-a întâmplat şi la meciul cu Sepsi, cu Voluntari, în toate meciurile. În finală, nu ştiu câtă lume ne-ar fi dat şanse. Chiar dacă am terminat la egalitate şi am câştigat trofeul la loviturile de departajare, să ţii piept unei echipe cum e Oţelul, care acum iarăşi e o echipă pe un trend ascendent... Eu cred că am făcut lucruri normale, iar în vestiar, alături de conducători, am crezut şi am visat", a declarat Florin Maxim la Antena 3 Deva.
"Aşa cum spunea şi Max, noi ştim ce este în spatele acestor rezultate. Ele nu sunt întâmplătoare chiar deloc. A fost multă muncă, a fost un plan bine pus la punct, o strategie bine pusă la punct. Max şi-a calculat bine toţi paşii, ştie absolut tot ce are de făcut. Foarte multă muncă e în spate. Multă lume se întreabă cum de am reuşit. E simplu: muncă şi iar muncă. Rezultatele acestea nu apar în urma unor întâmplări. Munca duce la aceste rezultate. Munca lui Florin Maxim şi a echipei sale tehnice a fost asiduă, profesionistă, susţinută. De aici au plecat toate aceste rezultate. Fără muncă, ambiţie, dăruire, suflet, nu se poate obţine aşa ceva. Nu a fost întâmplare nici meciul cu CFR, nici meciul cu Voluntari, toate au fost gândite, toate au fost foarte bine puse la punct", a declarat şi Sorin Cimpoca.
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
FC Rapid a decis organizarea...
Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...