Superliga Romaniei Marius Șumudică, despre accederea în play-off a Rapidului: „E un sentiment de fericire”
După victoria Rapidului în...
După Campionatul Mondial din 1990, desfăşurat chiar în Italia, Florin Răducioiu, în vârstă de doar 20 de ani atunci, a primit mai multe oferte din străinătate. El a ales, însă să meargă la AS Bari. În 1993, Răducioiu a ajuns la AC Milan. În tricoul "diavolilor", Florin Răducioiu a marcat de două ori în şapte meciuri, dar şi-a trecut în palmares Liga Campionilor.
"M-am maturizat foarte mult, am învăţat foarte multe lucruri acolo, am învăţat să joc pentru echipă, să fiu mai generos, să am acel spirit de a nu ceda. Asta am învăţat mai ales la Milan", a declarat Florin Răducioiu în cadrul podcastului microBEAST în Superligă.
"Noi eram înnebuniţi după Italia. După campionatul italian, după limba lor, după San Remo. Mai vedeam astea prin videocasete. După Al Bano, Romina, Tuto Cutugno. Eu mă uitam la campionatul italian la televizor la bulgari, îţi dai seama. Destinul a făcut să semnez pentru Bari, destinul a făcut să fie Cupa Mondială în 1990 în Italia. Da, Italia o am în suflet. Mă simt italian. Evident că sunt român, am mai fost şi criticat pentru cum vorbesc... dar îmi place că vorbeşte lumea de mine", a mai spus Florin Răducioiu, întrebat fiind cum a reuşit să adopte limba italiană atât de repede.
După victoria Rapidului în...
FCSB va evolua împotriva...
Liderul actual al Superligii a...
Transferat de FCSB de la...
Dan Şucu, principalul acţionar de la FC Rapid şi Genoa,...
Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...
După victoria Rapidului în...
Transferat de FCSB de la...
FCSB va evolua împotriva...
Croatul Goran Ivanisevic a...
Liderul actual al Superligii a...