Fotbal international Răzvan Marin nu e specialistul loviturilor de pedeapsă doar la echipa națională. Gol înscris pentru Cagliari
Florin Tănase are o relație bună cu patronul celor de la FCSB, recunoscând sincer că ar dori să revină la echipa la care a reușit evoluții spectaculoase în carieră.
„Eu vorbesc cu 'Ferguson', ținem legătura, am mai spus-o. Cu Luțu... Așteptăm să vedem ce oferte mai avem. Cu siguranță ne vom întâlni când voi veni în țară. Dar vreau să mai aștept să vedem ce oferte mai am. Am și din Europa. E o discuție și aici, dar să vedem. Eu aș prefera să fiu mai aproape de casă.
Am vorbit cu nea Gigi, era foarte bucuros, acum se focusează și vrea să facă echipă foarte puternică. Eu sper să facă transferurile pe care le dorește. Nu se pune problema salariului. Accept orice ofertă, nu negociez”, i-a transmis Tănase lui Gigi Becali.
Se pare că fostul fotbalist al celor de la FCSB ar putea să primească o sumă lunară egală cu cea primită de Florinel Coman, respectiv 30.000 de euro, potrivit GSP.
Patronul celor de la FCSB a dezvăluit faptul că șansele ca Florin Tănase să semneze cu echipa roș-albastră sunt mari, acesta spunând că fotbalistul se află în discuții, totuși, și cu alte cluburi.
„Despre Tănase, pot să vă zic sigur că nu rămâne acolo. Ar avea oferte din Rusia, dacă nu îi dau 100.000 (n.r. - de euro/lunar), nu se duce. Probabil va veni la noi”, spunea Gigi Becali, în urmă cu o săptămână.
CITEȘTE ȘI Becali și-a ales jucătorul favorit. Fotbalistul nu se află la formația actuală a FCSB
Florin Tănase a mai spus că ține legătura cu Gigi Becali și zilele trecute, reamintind că mai are și alte oferte pe care le ia în calcul: „Țin legătura cu nea Gigi mereu, să vedem în vară ce oferte voi avea. Eu am o convenție cu dânsul. Rămâne să vedem din vară. Nu aș spune nu, e vorba de echipa mea de suflet”, declara Tănase.
„Nu am cifre foarte bune, noi aici am jucat un alt sistem, 5-4-1. Jucăm în cei doi de la mijloc. Când am jucat 4-2-3-1 am și reușit să marchez și să dau pase de gol. Sper să ne îndeplinim obiectivul, ar fi o performanță.
Sunt ok, e plăcut să joci cu toți fotbaliștii mari care au venit aici, e frumos să joci, sunt meciuri tari. Nu am jucat cu Al Hilal, am fost accidentat. Am jucat cu Al Nassr, o echipă bună, jucători extraordinari”, mai declara Florin Tănase.
Pentru echipa „roș-albastră”, Florin Tănase a reușit să înscrie 83 de goluri și să ofere 28 de pase decisive, în toate competițiile oficiale, bifând 228 de partide în tricoul celor de la FCSB.
Rămâne de văzut dacă fotbalistul va reveni la echipa patronată de Gigi Becali, mai ales după șirul de declarații dintre cei doi.
Cei doi arbitri români vor fi...
Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...
Peste 18 milioane de alegători...
Cei doi arbitri români vor fi...