Fotbal international Fostul antrenor al lui Rodri care este convins că jucătorul merită Balonul de Aur
Data publicării:
Mijlocașul echipei Manchester City, Rodrigo Hernandez, a câștigat Balonul de Aur 2024, în detrimentul brazilianului Vinicius Jr., de la Real Madrid.

Diego Simeone: „Sunt foarte fericit pentru el și este un trofeu binemeritat”

Diego Simeone, antrenorul echipei Atletico Madrid, și-a exprimat miercuri bucuria pentru „Balonul de Aur” acordat mijlocașului echipei Manchester City, Rodrigo Hernandez, pe care l-a antrenat un sezon la gruparea madrilenă, în perioada 2018 - 2019, afirmând că „merită, pentru că este un jucător incredibil”.

„A fost cu noi un sezon, dar a lăsat un palmares foarte bun. Am luptat mult să rămână cu noi, dar a ales foarte bine să meargă la City, cu care a realizat lucruri extraordinare și a crescut ca fotbalist. Sunt foarte fericit pentru el și este un trofeu binemeritat”, a afirmat tehnicianul argentinian într-o conferință de presă.

„Mai presus de toate, noi care am fost cândva mijlocași, trebuie să fim fericiți că această muncă a fost recunoscută pentru că de multe ori ea trece neobservată, dar este de fapt o mare parte din ceea ce poate genera o echipă”, a adăugat Simeone, care nu a dorit să comenteze decizia lui Real Madrid de a nu asista la ceremonia de decernare a premiilor pentru că jucătorul său, Vinicius Jr., nu a primit trofeul.

„Eu sunt foarte respectuos cu deciziile și oamenii. Iar în acest caz, fiecare știe cum se comportă și ce face”, a adăugat tehnicianul, citat de Agerpres.

Declarațiile lui Rodri înainte de a-i fi acordat Balonul de Aur

„Mă bucur să fiu aici, să fiu nominalizat. E al doilea an când sunt pe această listă, mi-a plăcut să fiu aici și anul trecut, francezii mă apreciază, apreciază ce facem noi la Manchester City. În ceea ce privește trofeul, nu știu nimic, vom vedea ce se întâmplă. Dar eu mă bucur să fiu nominalizat”, a declarat Rodri înainte de decernarea Balonului de Aur 2024. 

Rodri a devenit principalul favorit la câștigarea trofeului, după ce s-a aflat că Vinicius Jr. nu ar fi câștigătorul Balonului de Aur. 

Organizatorii galei în care a fost decernat Balonul de Aur au venit cu replica pentru Real Madrid, după ce conducerea câștigătoarei Ligii Campionilor a decis ca nimeni din club să nu participe la eveniment: „Niciun jucător și niciun club nu știu încă numele câștigătorului Balonului de Aur”, au transmis organizatorii.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel