Jocurile Olimpice Obiectivul Federaţiei de Triatlon: 2 sportivi calificaţi la JO2028
Vlad Stoica, reales în funcția...
Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a anunțat că a fost selectat să reprezinte România la probele de ciclism, miercuri seară, în cadrul Jocurilor Paralimpice de la Paris. Pentru acesta va fi a șasea participare la Olimpiadă.
„Un anunț pe care de-abia așteptam să-l împărtășesc cu voi: ieri, Federația Română de Ciclism a confirmat oficial am fost selectat pentru a șasea oară să reprezint România la Jocurile Paralimpice din august!
Este o onoare și o bucurie că pot să-mi reprezint din nou țara, că pot practica sportul pe care îl iubesc la nivel de performanță și că în continuare îmi pot depăși limitele.
Mai multe detalii despre această poveste vă las în clipul pe care vă invit să-l urmăriți și să-mi spuneți impresiile voastre. Eu pot spune doar că, în august, la Jocuri, o să dau tot ce am mai bun pentru un rezultat onorabil. Hai, România!”, a transmis fostul ministru pe pagina oficială de Facebook.
Eduard Novak este singurul campion paralimpic din istoria țării noastre. La ediția competiției organizate la Beijing (2008), el a cucerit medalia de argint în proba de contratimp pe șosea. Acesta a câștigat medalia de aur la Jocurile Paralimpice de la Londra, din 2012, în proba de urmărire pe pistă. De asemenea, în proba de contratimp pe șosea, el a reușit să cucerească argintul.
În urmă cu trei ani, la Tokyo, Eduard Novak a cucerit medalia de argint în proba de urmărire individuală 4.000 m.
Vlad Stoica, reales în funcția...
O sportivă de doar 13 ani,...
Statul francez a cheltuit 100...
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat...