Fotbal international Liverpool, pas important pentru câştigarea Premier League. S-a distanţat în fruntea clasamentului
Publicitate
Fotbalistul român Răzvan Sava (22 de ani) va apăra poarta echipei Udinese și implicit, va debuta în Serie A. Portarul a fost transferat în vara acestui an pentru nu mai puțin de 2,5 milioane de euro, doar că românul nu a jucat încă în niciun meci din prima divizie italiană.
Astfel, profitând de accidentarea dură a portarului Maduka Okoye la nivelul încheieturii, ce îl face indisponibil pentru trei luni după operație, Sava debutează ca titular în campionatul de fotbal italian.
„Îmi pare rău pentru Okoye. Este primul lui sezon ca titular obișnuit, iar până acum a avut niște prestații foarte bune. Accidentările fac parte din sport și mereu există acest risc. Îi avem pe Sava și Padelli pentru a-l înlocui și sunt optimist că o vor face în cel mai bun modposibil”, a spus tehnicianuli echipei Udinese, Kosta Runjaic, înaintea meciului cu Monza, din această seară.
Cota de piață a lui Răzvan Sava este de două milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Udinese a acumulat 17 puncte în 14 etape disputate în Serie A, ocupând locul 10. În ultimele cinci meciuri, echipa la care este legitimat românul a înregistrat nu mai puțin de patru înfrângeri și o remiză.
Fotbalistul român Antonio...
Luis de la Fuente, antrenorul...
Răzvan Raţ este cel care i-a propus lui Dan Şucu să...
Sporting Lisabona a rămas din...
Ianis Hagi a reintrat în prima...
David Popovici, campion...
Anca Todoni şi Ana Bogdan au...
Preşedintele Federaţiei Române...
Transferul lui Dennis Man la...
Sebastian Mailat este foarte...