Fotbal international Fotbalist sud-coreean, suspendat pe viață pentru pariuri de către oficialii chinezi. El își susține nevinovăția
Data publicării:
Jun-ho Son face parte dintre cele 43 de persoane excluse pe viață din fotbal de Federația Chineză.

Mijlocașul sud-coreean Jun-ho Son, suspendat pe viață de Federația Chineză de Fotbal pentru presupusa implicare în pariuri ilegale și meciuri trucate, și-a declarat a nevinovăția, miercuri, acuzând totodată autoritățile chineze de șantaj, transmite AFP.

Internaționalul de 32 de ani, care a evoluat la Shandong Taishan, în Super Liga Chineză (CSL), a revenit în țara natală în martie anul acesta, după ce fusese deținut în China din mai 2023.

Beijingul anunțase atunci că l-a arestat „pentru că era bănuit că ar fi acceptat mită și nu a declarat acest lucru autorităților”, fără a oferi alte detalii.

„Poliția chineză a făcut niște acuzații ridicole”, a declarat Son, în lacrimi, într-o conferință de presă, afirmând că nu a făcut „așa ceva”.

„Nu am luat parte la trucarea meciurilor. Singura dovadă este mărturia falsă făcută sub constrângere. M-au amenințat că îmi arestează soția dacă nu recunosc acuzațiile care îmi sunt aduse și că o vor aduce în același centru de detenție pentru a fi interogată”, a mai spus Son, adăugând că i-au fost arătate fotografii cu copiii săi pe telefon.

„Nu am avut de ales și a trebuit să recunosc acuzațiile pe care nici nu le înțelegeam, doar pentru a reveni cât mai repede alături de familie”, a mai spus Jun-ho Son despre „mărturisirea sa forțată”.

Son a precizat că fusese de acord să nu discute despre experiența sa în timpul detenției din China, ca o condiție a eliberării sale, dar a decis să vorbească după ce a fost suspendat pe viață. Fotbalistul sud-coreean a menționat că nu a fost tratat rău în timpul detenției, dar a descris ca dure condițiile în care a fost încarcerat.

Jun-ho Son face parte dintre cele 43 de persoane excluse pe viață din fotbal de Federația Chineză, marți, dintre care trei foști internaționali chinezi.

În total, 128 de persoane au fost implicate în această anchetă care a durat mai bine de doi ani asupra pariurilor ilegale și a meciurilor trucate din fotbalul chinez, potrivit ministerului chinez al Securității publice, citat de agenția oficială Xinhua.

Mai mulți de zece foști conducători ai Federației Chineze au fost demiși din funcții în urma acestei anchete, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

pixel