Superliga Romaniei Fundaş stânga străin la Dinamo. Andrei Nicolescu, veste pentru fanii dinamovişti
Data publicării:
După ce l-a cedat pe Costin Amzăr în Qatar, la Al Nasr, Dinamo a rămas cu un singur fundaş stânga de meserie în lot, Raul Opruţ. Acum, Andrei Nicolescu anunţă că Dinamo va aduce un jucător pe acel post. 

”Amzăr face obiectul unui împrumut. Anul trecut a jucat și Bordușanu acolo. Avem o discuție cu un fundaș stânga. E un jucător liber, vedem dacă se vor concretiza discuțiile. E un jucător străin. Am găsit puține opțiuni din România care să se muleze pe posturile pe care căutam jucători”, a declarat Andrei Nicolescu la Digisport.

Costin Amzăr a plecat la Al Nasr 

"Costin Amzăr la Al Nasr SC

Clubul Dinamo 1948 București și Al Nasr SC au ajuns la un acord de împrumut până la finalul sezonului pentru fundașul nostru stânga, Costin Amzăr.

Amzăr a fost crescut de Centrul de Copii și Juniori al clubului Dinamo, bifând apariții la toate grupele de vârstă. Costin a parcurs toate etapele de dezvoltare fotbalistică, ajungând până la echipa de seniori pentru care a bifat 81 de apariții și a marcat 3 goluri. Clubul Al Nasr SC va avea opțiune de cumpărare definitivă a jucătorului, achitând totodată o sumă de bani pentru împrumutul acestuia.

Îi urăm mult succes și cât mai multe realizări lui Costin Amzăr în tricoul echipei Al Nasr SC Dubai!", au transmis lunea trecută cei de la Dinamo. 

Transferul lui Amzăr, criticat 

Jurnalistul Dragoş Stochiţă, de la Dinamo1948, a criticat conducerea clubului pentru această mutare, în condiţiile în care pare că venirile se lasă în continuare aşteptate. În ultimele zile s-a vorbit despre interesul dinamoviştilor pentru danezul Riza Durmisi, un fotbalist cu un CV impresionant, însă fără a fi ceva concret momentan. 

"Nu ştiu cum Dumnezeu este posibil, în condiţiile care ţipăm de ceva timp încoace că nu avem un lot complet, că nu avem soluţii, că nu avem dubluri pe posturi, că mr Kopic încearcă meci de meci să încropească ceva, să laşi un jucător să plece. În condiţiile în care în meciul de la Ovidiu nu avem variantă de fundaş stânga. Nu o fi fost Amzăr cel mai bun fundaş stânga din România, dar ăsta e cel mai potrivit moment să laşi un jucător să plece? Mi se pare strigător la cer, sincer. 

Faptul că ajunge Amzăr acolo mă lasă rece pe mine. Faptul că pleacă împrumut sau că are opţiune de cumpărare, pe mine puţin mă interesează. A plecat de la Dinamo, drum bun, sănătate. Îi mulţumim pentru ce a făcut la Dinamo şi cam atât. Problema e ce facem noi", a declarat Dragoş Stochiţă la Radio Dinamo 1948. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Costel Gâlcă vrea cele trei puncte în meciul cu FC Botoșani

Antrenorul Universității Craiova, Constantin Gâlcă, a...

Superliga Romaniei Marius Șumudică nu e dorit la Rapid

Antrenorul Marius Șumudică nu ar fi dorit de o parte...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Costel Gâlcă vrea cele trei puncte în meciul cu FC Botoșani

Antrenorul Universității Craiova, Constantin Gâlcă, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Ianis Stoica, declaraţie de dragoste pentru Rapid? Ce a spus atacantul naţionalei U21 după succesul cu Elveţia din Giuleşti

Agerpres

Marcel Puşcaş trage concluziile despre Dorinel Munteanu şi Daniel Pancu: Pudibonzi sunt, au fost şi vor exista

Agerpres

Oţelul, Corvinul, FCSB, Dinamo, Farul, U Cluj şi alte echipe rămân fără galerie? Suporterii anunţă că nu mai vin la meciuri

Colaj DCSport/Sursa foto: Agerpres

Înaintea duelului cu Otelul Galați, Sabău numește unul dintre cei mai buni mijlocași din Superliga

pixel