Competitii Futsal: CS United Galați are un nou antrenor
Data publicării:
Campioana României la futsal a anunțat, printr-un comunicat oficial publicat pe rețelele sociale, că au ajuns la un acord cu un nou antrenor.

CS United Galați își prezintă noul antrenor

„Un dublu câștigător de Champions League, noul antrenor al lui United Galați! Ricardo Cámara Sobral 'Cacau', unul dintre cei mai importanți antrenori din futsalul mondial, a semnat un contract pe un sezon cu campioana României #UnitedGalati și va conduce tigrii atât în cele două competiții interne, cât și în UEFA Futsal Champions League.

Brazilianul 'Cacau', 52 de ani, de asemenea fost mare jucător de futsal, prezent și în naționala țării sale, a antrenat atât echipe de club, cât și reprezentativele unor state, precum Kazahstanul, Kuweitul sau Irakul.

El a fost 'principal' la Era-Pack Chrudim (Cehia), Kairat Almatî (Kazahstan), Autobergamo Deva și Napoli. În țara noastră a câștigat anul trecut Cupa României, într-o finală cu United Galați, însă cele mai mare performanțe ale noului nostru tehnician sunt greu de egalat: în 2013 și 2015, a cucerit cu Kairat trofeul UEFA Futsal Champions League, într-una dintre finale trecând de Barcelona!

Ricardo Cámara Sobral are o performanță notabilă și ca selecționer: în 2016, Kazahstanul, ca debutantă la Campionatele Mondiale, a obținut medalia de bronz, învingând în finala mică a turneului chiar țara organizatoare, Serbia”, au anunțat oficialii de la United.

Ricardo Cámara Sobral, noul antrenor al celor de la United, a afirmat că obiectivele sale sunt acelea de a face performanță, declarând că știe particularitățile futsalului din țara noastră „Cunosc futsalul din România, are un mare potențial și îmi doresc să fac performanță cu United Galați.”

Cristian Ștefu, președintele United, a declarat: „Ne bucurăm că un antrenor de top mondial va sta pe banca echipei noastre în sezonul următor. Obiectivul e clar: pe lângă trofeele interne, vrem să mergem în Elite Round-ul Champions League!”

CS United Galați a cucerit al patrulea său titlu de campioană națională la futsal în sezonul trecut, după ce a învins-o pe CFR 1933 Timișoara cu scorul de 2-0, în al treilea meci al finalei Ligii 1.

United s-a impus la general cu 3-0, după 5-3 și 5-2 în primele partide, de la Galați.

Din postura de campioană a României, formația gălățeană va participa în UEFA Futsal Champions League.

United a mai câștigat titlul de campioană în 2020 (decernat după un sezon întrerupt de pandemia de Covid-19), 2022 și 2023, dar a jucat finala și în 2011, 2017, 2018, 2019 și 2021.

 

Alan Felipe Sasse și-a prelungit înțelegerea cu CS United

Jucătorul brazilian Alan Felipe Sasse, care a cucerit trofeul Ligii 1 cu United Galați în stagiunea precedentă, va continua și în sezonul următor la echipa gălățeană.

„El a semnat un contract în acest sens și va fi coleg cu fratele său, mult mai cunoscutul Andre Luis Sasse. Să vină provocările anului competițional 2024-25!”, au transmis oficialii campioanei.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Competitii

logo icon Articole similare

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...

Handbal Carlos Viver ar putea reveni la Rapid

Spaniolul Carlos Viver şi-ar putea relua locul pe banca...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel