Fotbal Futsal: CS United Galați, pregătită de evoluția în UEFA Futsal Champions League
Data publicării:
Campioana României la futsal va juca primul meci împotriva celor de la Futsal klub Dobovec, echipa campioană a Sloveniei.

Echipa CS United Galați, campioana României, a ajuns aseară la Palma de Mallorca, acolo unde în această săptămână va disputa meciurile din cadrul Main Round-ului UEFA Futsal Champions League, sezonul 2024-2025.

Gălățenii au plecat din țară cu obiectivul de a se califica în Elite Round-ul celei mai importante competiții intercluburi din futsalul mondial.

Echipa din țara noastră face parte din Grupa 3 și va juca primul meci miercuri, 23 octombrie, în compania formației Futsal klub Dobovec, campioanei Sloveniei.

În cel de-al doilea meci al zilei față în față se vor afla Palma Futsal, gazda grupei și campioana Europei în ultimii doi ani, și MNK Futsal Dinamo Zagreb, campioana Croației.

Primele trei locuri asigură prezența în Elite Round-ul celei mai importante competiții din futsalul mondial la nivel de cluburi, fază de care nicio campioană a României nu a reușit să treacă.

Robert Crișan: „Nu știu dacă voi putea să îmi ajut colegii din teren”

Cu toate că întâmpină o serie de probleme medicale, fiind accidentat la gleznă, Robert Crișan a făcut deplasarea la Palma de Mallorca. Jucătorul lui United a promis că va uita de dureri și, dacă va fi nevoie, va intra pe teren.

„Ne așteaptă trei meciuri foarte grele pe care vrem să le luăm pas cu pas. Băieții s-au pregătit foarte bine în ultimele două săptămâni, special pentru aceste meciuri și eu zic ca suntem pregătiți pentru a face o figură cât mai frumoasă și să ne întoarcem acasă cu o calificare în Elite Round. Trebuie să tratăm serios fiecare meci și cel mai important e să începem cu dreptul.

Din păcate am suferit o accidentare destul de serioasă la meciul cu Luceafărul Buzău și nu am putut să mă antrenez zilele acestea. Îmi doresc însă foarte mult să joc, să ajut echipa și, din acest motiv, am grăbit cât am putut de mult recuperarea. Nu știu dacă voi putea să îmi ajut colegii din teren, dar sunt alături de ei. Dacă e nevoie să joc, o voi face”, a spus Robert Crișan.

Titular în campionat în poarta campioanei României, Alin Cârdei este, în ciuda vârstei, familiarizat cu meciurile tari din Liga Campionilor: „Meciurile de Champione League sunt visul oricărui jucător de futsal, iar noi suntem aici și trebuie să ne reprezentăm țara și futsalul românesc cu mândrie și motivație! Personal, este al patrulea sezon consecutiv de participare în Champione League și sunt sigur că nu e o întâmplare, trebuie să profităm de oportunitatea asta când apare. Ne dorim să venim acasă cu o calificare în Elite Round”, a spus Alin Cârdei.

Partidele Grupei 3 a Main Round-ului UEFA Champions League vor fi găzduite de „Palau Municipal d’Esports Son Moix” din Palma de Mallorca, potrivit FRF.

Delegația deplasată de United Galați în Palma de Mallorca

Jucători

1. Alin Robert Cârdei (GK);

7. Alan Felipe Sasse;

8. Andre Luis Sasse;

9. Iulian Cojocaru;

10. Andrei Crăciun;

11. Robert Crișan;

13. Ricardo Camara Sobral Filho “Ricardinho”;

14. Daniel Araujo Carreteiro (C);

15. Darius Sebastian Nicolas Nastai;

16. Albert Cireș;

18. Tudor Mihai;

20. Matei Boșneagă;

21. Răzvan Mihalache (GK);

23. Victor Lopez Gonzales (GK);

Staff:

Ricardo Camara Sobral “Cacau” – antrenor principal;

Alexandru Tănăsilă – antrenor secund;

Cristian Marius Ștefu – președinte.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel