Echipa nationala Generația de Aur – Legendele Lumii, meciul de adio al tricolorilor care au scris istorie pentru România la Mondialul din 1994 / Video
Data actualizării:
Data publicării:
Generația de Aur – Legendele Lumii, partida de adio a fotbaliștilor care au scris istorie pentru România, la Campionatul Mondial din SUA, 1994, s-a disputat sâmbătă seară, pe Arena Națională din București.

'Generația de Aur 1994' s-a retras în glorie, sâmbătă seară, în fața a 54.967 spectatori, fiind înregistrat un nou record de asistență pe Arena Națională din Capitală. 

Echipa României a învins o selecţionată mondială cu scorul de 3-2 (1-2). Imnul intonat de Monica Anghel la începutul partidei a făcut să vibreze inimile tuturor. Mai mult, în minutul 5 al meciului a avut loc un alt moment emoţionant, de reculegere în memoria fostului internaţional Daniel Prodan, care a decedat în 2016.

Printre cei mai emoţionaţi a fost fiul său, Răzvan, care a evoluat în selecționata României la acest meci. Un portret al lui Prodan a fost ridicat în peluză.

Selecţionata mondială a fost 'antrenată' de pe margine de Jose Mourinho a dominat prima parte a meciului. Rivaldo a înscris în minutul 21, iar apoi Goran Pandev a dublat avantajul oaspeţilor, în minutul 28. România a reuşit să marcheze prin Panduru, în minutul 42, iar în minutul 63 a primit penalty, executat de Gheorghe Hagi.

Golul victoriei a fost înscris de Gâlcă, după o fază magistrală: diagonală trimisă de Hagi pentru Munteanu, care a centrat perfect în faţa porţii. Acolo se afla Gâlcă, care a reluat în plasă cu capul, în minutul 72.

Video

Echipa 'Generației de Aur'

PORTARI

Florin Prunea, Bogdan Stelea, Ștefan Preda.

FUNDAȘI

Gheorghe Popescu, Iulian Filipescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Tibor Selymes, Gheorghe Mihali, Corneliu Papură, Răzvan Prodan.

MIJLOCAȘI

Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ioan Ovidiu Sabău, Ovidiu Stângă, Ionuț Lupescu.

ATACANȚI

Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie, Marian Ivan.

Formația care va reprezenta Selecționata lumii

PORTARI

Dida, Sébastien Frey.

FUNDAȘI

Christian Panucci, Levan Kobiashvili, José Edmílson Gomes de Moraes, Maicon Douglas Sisenando, Vincent Candela, Fernando Couto, Juanito Gutiérrez, Paul Bodin, Miroslav Djukic, Christian Zaccardo.

MIJLOCAȘI

Rivaldo, Christian Karembeu, Jari Litmanen, Gökhan Inler, Giorgos Karagounis, Marcos Senna.

ATACANȚI

Hristo Stoichkov, Goran Pandev, Giovanni Silva de Oliveira, Javier Saviola, Nuno Gomes.

Cea mai importantă performanţă a echipei naţionale de fotbal a României s-a petrecut în sfertul de finală de la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, în anul 1994. Atunci, "tricolorii" au fost învinși, la loviturile de departajare, de Suedia, după ce în optimi au câștigat meciul contra vicecampioanei mondiale Argentina, scor 3-2.

Video

Youtube video image

dcsport Team
Categorie: Echipa nationala

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Stiri Mesajul lui Denis Alibec, după ce a votat la prezidențiale

Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel