Echipa nationala Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României
"Chiar dacă nu am reuşit să câştigăm o medalie, chiar dacă nu am reuşit să câştigăm un titlu, cred că suntem până acum generaţia de neuitat la nivel de fotbal, la nivel de echipă naţională. Eu nu aş spune 'Generaţia de aur', aş spune 'Generaţia de neuitat'. Ceea ce s-a creat atunci la Campionatul Mondial din 1994 a fost ceva de neuitat, de vis, şi special pentru noi. Să vezi a doua Revoluţie după meciurile noastre a însemnat foarte mult pentru noi", a afirmat fostul fotbalist.
La eveniment au fost prezenţi mulţi foşti fotbalişti, componenţi ai Generaţiei de Aur, printre care Ionuţ Lupescu, Gheorghe Mihai, Florin Prunea, Bogdan Stelea, Ilie Dumitrescu, Ion Vlădoiu, Marius Lăcătuş şi Florin Radu Răducioiu.
Au lipsit, însă, trei jucători importanţi ai acelei generaţii: Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu şi Ioan Ovidiu Sabău.
Antrenorul gălăţenilor, care este şi cel mai selecţionat jucător din istoria României, are în continuare probleme de sănătate, el stând şi în spital după meciul pierdut la Bucureşti, 3-1 cu Dinamo, în timp ce Gheorghe Hagi şi Ioan Ovidiu Sabău au avut meci în campionat. Universitatea Cluj a învins Farul Constanţa cu 1-0, prin golul lui Dan Nistor.
"Nu mi-am propus obiectivul ăsta să devin vedetă de film, dar în schimb sunt foarte fericit că acest documentar a ieşit. Vorbim despre o poveste frumoasă a generaţiei noastre, retrăim momentele speciale din Statele Unite. În acest documentar avem cei mai importanţi antrenori din fotbalul românesc, începând cu Emeric Ienei, Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu, vorbim despre persoane care au făcut istorie. Vorbim despre un proiect în care eu m-am implicat de la început şi am reuşit să adun un număr important de jucători implicaţi în ceea ce a însemnat evenimentele de la acea vreme", a mai spus el.
Pelicula "Hai, România! - Povestea Generaţiei de Aur" se va lansa în cinematografele din toată ţara pe 1 martie şi spune povestea complexă a celei mai vii şi intense perioade din fotbalul românesc: anii 1980-2000, o perioadă în care echipa naţională a României a ajuns pe locul trei în lume în clasamentul FIFA şi a reuşit recordul a trei calificări consecutive la trei Cupe Mondiale (1990-1994-1998) şi două calificări consecutive la Campionate Europene de fotbal (1996 şi 2000), scrie Agerpres.
George Puşcaş nu a fost chemat...
România este în urna a treia...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...