Handbal George Buricea, selecţionerul naţionalei de handbal masculin, apel pentru salvarea handbalului constănţean
Data publicării:
George Buricea face un apel pentru salvarea handbalului constănţean. Selecţionerul naţionalei masculine este şi antrenorul celor de la CSM Constanţa, iar acum spune că jucătorii sunt afectaţi de problemele de la club. 

Vicecampioana României la handbal masculin, CSM Constanța, a fost depunctată cu un punct de Comisia de Disciplină a FRH. De vină este datoria pe care clubul dobrogean o are la fostul internațional Laurențiu Toma. George Buricea face apel la salvarea handbalului constănţean. Asta deşi în EHF European League îşi conduce grupa şi tocmai vine după o victorie importantă. 

"E momentul să vorbesc. După 26 de ani dedicați Constanței, cred că mi-am câştigat acest drept. S-au întamplat prea multe în ultima perioadă și nu vreau să privesc în urmă peste ani și să mă întreb dacă aș fi putut face ceva să salvez handbalul constănțean. Niciodată nu am tăcut când am fost nedreptățit și când munca, onoarea și sacrificiul băieților mei au fost batjocorite. Cu atât mai mult acum, când suntem la un pas de dezastru.

Deși recent m-am simțit, pentru prima dată, neputincios în fața jucătorilor mei și nu am mai știut cum să îi motivez când problemele clubului se țin lanț, acum nu pot decât să vorbesc deschis despre tot ce se întâmplă la Constanța. Atât mi-a rămas. Poate cineva ascultă; cineva, în afară de suporterii noștri care sunt mereu acolo și care par singurii oameni care ne înțeleg și ne apreciază munca.

După victoria cu spaniolii, cineva mi-a scris să mă felicite și a spus că suntem EROI, NU MERCENARI. A fost încă o lecție (a câta oare?) de bărbăție, demnitate, onoare, spirit de echipă și curaj arătată de echipa asta cu o inima mai mare decât toate bugetele marilor cluburi cu care ne batem în Europa.

Se spune că atunci când primeșți o veste proastă e că și cum ai simți că te-a lovit trenul. Înaintea meciului din Polonia, când am aflat și de depunctarile din campionat, după tot ce se întâmplă deja la club cu întârzierea salariilor și alte probleme financiare, noi am simțit că ne-a lovit trenul și că ne-a aruncat în mijlocul unui tsunami. Jucătorii mi-au spus “OK... înțelegem că nu ne primim banii… jucăm în continuare. Dar să ne pierdem și punctele, să pierdem munca noastră?”. Asta e deja prea mult, iar jucătorii nu au nicio vină. E ca și cum te duci la serviciu de câteva luni fără să primeșți vreun ban, îți faci datoria zi de zi și ți se mai bagă și mâna-n buzunar să ti se ia și ultimele resturi rătăcite pe acolo. Este anormal, ireal, nedrept și cred că folosesc cuvinte prea frumoase ca să descriu ce ni se întâmplă", a scris George Buricea pe Facebook.

"Dacă o să dispărem, o să dăm totul pe teren şi la acel ultim meci"



"Echipa asta a strălucit și a făcut performanță datorită puterii grupului. De la primul veteran din lot și până la cel mai tânăr junior, absolut toți jucătorii au lipsit din teren, la un moment dat, din diverse motive (suspendări, accidentări), iar grupul a învins de fiecare dată, indiferent de greutăți. Doar împreună am reușit să strângem rândurile și să ne motivăm să mergem mai departe. La fel am făcut și acum când am reușit o nouă victorie istorică și am urcat pe primul loc în grupa de European League, deși calculele specialiștilor și calculele din conturile noastre nu ne dădeau vreo șansă. Au venit numele grele peste noi și noi ce să facem... tot acolo sus suntem. 

Eu sunt comandantul acestui grup, eu simt că trebuie să ies în față și să-mi apar luptătorii. E dureros să fii judecat atunci când eșți lovit din toate părțile, iar dacă începi să vorbești, să ți se spună să lași capul jos și să nu comentezi, doar să asiști cum toată munca de ani de zile se duce de râpă. Nu pot să fac asta, am să spun mereu lucrurilor pe nume și am să pun dreptatea și cinstea mai presus de orice. Indiferent de ce mi se va întâmplă, voi pune capul pe pernă liniștit că mi-am apărat echipa și orașul cărora le-am dedicat aproape toată viață mea.

Oameni buni, Constanța merită handbal și merită o echipă ca a noastră, cu jucători care luptă pentru oraș, pentru culori și pentru suporteri primind la schimb aplauze și felicitări, nu prime și salarii. Acest oraș a scris istorie prin handbal și nimeni nu are dreptul să șteargă istoria. Iar dac-o fi să se ajungă acolo și să dispărem, vă garantăm că o să dăm totul pe teren și la acel ultim meci, pentru că numai un grup ca al nostru poate să aibă o ieșire din scenă cu fruntea sus, așa cum s-a întâmplat și în meciul cu spaniolii, victorie pentru care le mulțumesc încă o dată din toată inima băieților mei și suporterilor.

Închei tot cu "HAI, CONSTANȚA!" pentru că altfel nu știu, iar speranța moare ultima", a mai scris Buricea.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Handbal

logo icon Articole similare

Handbal Carlos Viver ar putea reveni la Rapid

Spaniolul Carlos Viver şi-ar putea relua locul pe banca...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel