Superliga Romaniei Adrian Mutu laudă decizia celor de la Rapid de a face cantonamentul de iarnă în Dubai
FC Rapid a decis organizarea...
"Eu am spus acum trei-patru ani că România are mijlocaşi şi atacanţi, şi că trebuie să căutăm fundaşi. În continuare, cred eu că ne trebuie fundaşi. Dacă vom reuşi să găsim jucători valoroşi eu cred că România va ajunge să se bată de la egal la egal cu cei mai buni. Important este că, odată cu aceste două transferuri, Radu Drăguşin, împreună cu cel al lui Moldovan la Atletico Madrid, echipele mari au început să se uite la jucătorii români şi asta e un lucru foarte bun", a declarat Hagi într-o conferinţă de presă.
Fostul selecţioner al României spune că încet-încet cota jucătorilor români va începe să crească.
"Când te califici la un campionat european totul se măsoară în cota jucătorilor şi valoarea lor. Cu siguranţă, calificându-ne la Europene cota jucătorului român uşor-uşor tinde să fie mai bună. Transferul lui Radu Drăguşin a fost extraordinar în ceea ce priveşte suma. Un băiat extraordinar, care s-a vândut foarte bine. Va fi fantastic dacă el va continua progresul pe care îl are. Şi dacă va juca foarte mult va deveni unul dintre cel mai bine cotaţi jucători din România ca fundaş", a afirmat Hagi.
El a comentat şi transferul portarului Marian Aioani de la Farul Constanţa la Rapid, după plecarea lui Horaţiu Moldovan, spunând că echipa dobrogeană are anumite limite şi că oferta venită de la gruparea giuleşteană a fost cea mai bună.
"Legat de plecarea unor jucători de aici, nu cred că este primul portar pe care l-am vândut. Am fost foarte mulţumiţi de Marian Aioani. Am fost încântat că am spus atunci când l-am luat că e un portar foarte bun, am ieşit campioni cu el. Fiecare jucător îşi doreşte mai bine, noi avem limitele noastre, ştiţi limitele legate de bani. La un moment dat, orice jucător îşi doreşte să câştige mai mulţi bani. Asta a fost cererea, nu am avut altceva, chiar dacă noi ne doream să luăm mult mai mult, cred că este cea mai bună ofertă de pe piaţă şi i-am dat curs pentru că Mariana a făcut sezoane foarte bune la noi şi are nevoie de o altă provocare", a mai spus Hagi.
Fundaşul echipei naţionale de fotbal a României, Radu Drăguşin, s-a transferat în această iarnă de la echipa italiană Genoa la Tottenham Hotspur, suma fiind, conform presei britanice, de 25 de milioane de lire sterline, aproximativ 29 de milioane de euro.
Portarul echipei Rapid şi al naţionalei României, Horaţiu Moldovan, s-a transferat la Atletico Madrid, formaţia spaniolă plătind 800.000 de euro, suma de reziliere a contractului cu gruparea giuleşteană, scrie Agerpres.
FC Rapid a decis organizarea...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
După informaţia conform căreia...
George Puşcaş nu a fost chemat...
Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...
România este în urna a treia...
FC Rapid a decis organizarea...