Echipa nationala Mircea Rednic l-a luat la ţintă pe Mircea Lucescu după meciurile din Liga Naţiunilor: Rezultate da, dar jocul?
Foștii colegi din „Generația de Aur” se întâlnesc din nou într-un duel al Superligii, în meciul retur contând pentru a 17-a etapă a competiției interne de fotbal. Farul Constanța speră să obțină o victorie în fața Oțelului Galați, după ce „marinarii” și „dunărenii” au remizat pe terenul elevilor lui Dorinel Munteanu, scor 0-0, în a doua etapă a Ligii 1.
Chiar dacă luptă pentru victorie, Gheorghe Hagi se așteaptă să primească vizita unei echipe agresive vineri, începând cu ora 20:30, la Ovidiu.
„Sfârșit de an greu, ne așteaptă un program cu multe meciuri în această lună. Trebuie să folosim tot lotul și să găsim soluții. Avem probleme pe care tot timpul le-am avut din vară... jucători accidentați... Sper să îi recuperăm, pentru că avem de evoluat și în campionat, dar și în Cupă. Trebuie să producem rezultate.
Ne așteaptă un meci foarte greu acasă, contra unui adversar care face ambele faze foarte bine. Știe să se apere agresiv și știe să atace. Noi trebuie să jucăm foarte bine și să fim cea mai bună versiune a noastră.
Trebuie să avem capacitatea să ne impunem, să controlăm ritmul și intensitatea jocului. Sperăm să fim mai buni decât ei și să jucăm bine - să marcăm!
O victorie reprezintă trei puncte importante, iar noi ne dorim să le luăm. Suntem conștienți că trebuie să facem un meci complet, atât din punct de vedere ofensiv, cât și defensiv. Au revenit mulți jucători accidentați, dar vom vedea pe care îi vom folosi, pentru că nu toți sunt la capacitate maximă.
Știți că eu fac schimbări, că-mi place să folosesc mai mulți jucători. Toate cele 90 de minute trebuie să ai ritm și intensitate pentru a câștiga meciul.
Întotdeauna meciurile noastre au fost foarte, foarte echilibrate, nu s-au marcat multe goluri. Trebuie să căutăm golul, însă, dar fără să uităm că trebuie să ne apărăm foarte bine.
E un meci dintre doi antrenori agresivi, cărora le place să atace. Știm că va fi un meci greu. Trebuie să ne adaptăm și la climă, pentru că a venit iarna... Așa că ne putem aștepta la orice fel de climă. Trebuie să joci fotbal în orice situație, să interpretezi fotbalul cum trebuie.
Noi vrem să marcăm, de aceea jucăm. Sigur, și ei vor același lucru. Avem o prezență bună în tribune la fiecare meci, vom vedea la ora meciului. În toate meciurile avem 70-80 din capacitate ocupată, câtă e... Suporterii noștri au venit și au fost lângă noi, ne-au încurajat, așa că și mâine trebuie s-o facă. Și ei au rolul lor în teren. Pot fi un jucător în plus pentru noi și sperăm să vină.
Larie și Nedelcu mai sunt accidentați. Restul e cu noi. Se antrenează și se mișcă, unii au intrat doar puțin, vom vedea.”, a declarat antrenorul Farului Constanța, Gică Hagi, în cadrul conferinței de presă premergătoare cu Oțelul Galați.
George Puşcaş nu a fost chemat...
România este în urna a treia...
Rapid şi CFR Cluj au remizat,...
Hermanstadt a învins-o pe U...
Manchester City a fost...
Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...
Universitatea Cluj a pierdut...