Superliga Romaniei Becali a anunţat că ar vrea să îl cedeze, Iftime a intrat pe fir: Acum îl iau. Fac cinste!
Brazilianul Rivaldinho (7) a deschis scorul pentru gazde, dar sibienii au egalat imediat după pauză, prin mijlocaşul italian Alessandro Murgia (48), care a marcat spectaculos cu un şut din voleu din marginea careului. Farul s-a desprins cu două goluri marcate în următoarele zece minute, de armeanul Narek Grigorian (52), cu un lob din unghi peste portarul Cătălin Căbuz, şi de Rivaldinho (57), din centrarea aceluiaşi Grigorian.
FC Hermannstadt a mai înscris o dată pe final, prin Dragoş Iancu (83), în urma unui corner.
Denis Alibec a redebutat cu acest prilej la Farul, fiind introdus pe gazon în min. 63, scrie Agerpres.
”E un început de campionat, drumul e lung. Poți să începi bine, poți să începi mai rău. Important e că am câștigat și că am obținut puncte. E important să creștem ca și vestiar. Au venit jucători și sper să ne revenim cum eram înainte. Important e că atacanții au marcat, mijlocașii au alergat mult, fundașii au jucat bine. Trebuie să creștem la anumite aspecte. Trebuie să fim mai acizi și să dominăm meciul.
(n.r. despre schimbarea lui Mihai Popescu) A avut o zi proastă, era lângă mine și trebuia să-l schimb, asta este. A avut o zi proastă.
Avem jocul nostru, identitatea noastră și jucătorii să capete mai multă putere. Jucătorii care au venit au nevoie de timp, nu sunt la nivelul nostru fizic.
De când m-am lăsat de fotbal am avut două lucruri pe care mi le-am dorit: să fac o academie frumoasă și munca mea de antrenor, care îmi place. Cred că am început să-mi zic și manager (n.r. râde). Dumnezeu mi-a dat multe, chiar dacă într-o zi lucrurile se vor opri. Vreți să nu mai vorbesc? Vreți să-mi închideți gura? Hagi nu a răbufnit, Hagi a spus realitatea!
Este realitatea, poate e dureroasă, dar asta este. Eram sus, iar acum nu mai sunt. Toată România mă iubește, probabil unora nu le cade bine. Poate mai trebuie să existe și partea cealaltă care să mă trezească. Și eu greșesc, și eu mai fac, mai pierd meciuri. Sunt și eu om, dar cred că am făcut lucrurile bine.
Eu sunt fotbalist, nu sunt miliardar și nu am cum să fiu acționar majoritar la Farul. Vreau să-mi văd de meseria de antrenor, dacă sunt bun să rămân, dacă nu, mă duc acasă. Eu am investit cât am putut, acum aștept să vină cineva și să ducă Farul la un alt nivel. În Europa nu a excelat și trebuie să fie și acolo”, a spus Gică Hagi.
FCV Farul Constanţa - AFC Hermannstadt 3-2 (1-0), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu
Au marcat: Rivaldinho (7, 57), Narek Grigorian (52), respectiv Alessandro Murgia (48), Dragoş Iancu (83).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Vlad Baban (Iaşi)
Arbitru video: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitru asistent video: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Dan Potocianu (Bucureşti) - LPF
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
FC Rapid a decis organizarea...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...