Liga Campionilor Gigi Becali, declarații după ce și-a aflat adversarul din preliminariile Champions League
Data publicării:
Patronul celor de la FCSB a explicat ce obiectiv are în cadrul competiției.

Campioana României la fotbal din stagiunea 2023/2024 va întâlni formația AC Virtus în primul tur preliminar al Champions League.

Becali: „Mă bat pentru banii de la UEFA”

„Mergem să câștigăm, nu mergem la antrenament. Nici nu vreau să consider primul tur. Acum că Dumnezeu a făcut și am căzut ușor e și mai bine. Emoții nu aveam în primul tur.

Mă bat un an de zile să iau campionatul, ca să arăt ce campion sunt eu? Vreau să iau campionatul și să mă duc în grupele Ligii Campionilor. Mă bat pentru banii de la UEFA.

Dacă mă tem de primul tur, atunci nu mai are rost. Nu e numai un tur, mai sunt încă două și play-off. Nu are rost dacă mă tem deprimul tur. În Champions League e 3 milioane victoria în grupe”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.

Gigi, cu gândul la trofeul Ligii Campionilor

„Eu o să câștig o dată Liga Campionilor. Acum, toată lumea zice că Becali a înnebunit, vorbește aiurea. O să o câștig o dată. Nu știu, în 15-20-25 de ani. Dar o câștig o dată. Să fie spre mărturie”, a mai declarat Gigi Becali la Fanatik


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Liga Campionilor

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu, declaraţii după Oţelul - FCSB 1-4. "Dacă puteam să fac 11 schimbări la pauză, le făceam. Nu sunt convins că toţi trag la aceeaşi căruţă"

Sursa: Agerpres

Gigi Becali, primul mesaj după moartea lui Helmuth Duckadam: "El spunea mereu că FCSB este Steaua"

Sursa: Agerpres

Elias Charalambous a anunțat când va vorbi în limba română: „Înțeleg totul, așa că... fiți atenți!”

Mircea Rednic a izbucnit în lacrimi la flash interviu după U Cluj - UTA Arad

pixel