Superliga Romaniei Gigi Becali, încântat de un jucător „roș-albastru”. Până când îi prelungește contractul fotbalistului
Data publicării:
Patronul celor de la FCSB regretă achiziționarea unui fotbalist, evidențiind prestația unui alt jucător „roș-albastru” în noul sezon.

Becali: „Dacă știam eu, păi îl mai luam eu pe Kiki?!”

Chiar dacă a trecut printr-o perioadă dificilă cauzată de accidentări serioase, Ionuț Panțîru a devenit deja un jucător foarte important al celor de la FCSB, fiind lăudat de către patronul clubului de fotbal.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani are deja patru apariții în noul sezon al Superligii, iar prestația sa din noul sezon a fost apreciată de Gigi Becali. Patronul a anunțat prelungirea contractului lui Panțîru cu FCSB, pentru încă un an.

„Și Panțîru va face parte din cuplul pe care eu l-am făcut. 'Domle că să vezi că ne încurcă la antrenamente, că nu știu cum...' Dacă știam eu, păi îl mai luam eu pe Kiki?! Dădeam eu bani ca prostul pe Kiki?! Am dat vreo 200.000 și bani (jucătorului)... Ce să fac, ce prost sunt...

Să îl fi văzut eu pe Panțîru, nu mai dădeam bani pe Kiki degeaba..Asta e, s-a dus, dar îmi pare bine că Panțîru îl va ajuta Dumnezeu că a pus multă suferință.. Și acum le-am zis: 'Bine, mă, nu vă place de el?! Prelungiți contractul lui Panțîru!'. I-am mai prelungit pe încă un an”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Gigi l-ar dori pe Bîrligea la FCSB. Răspunsul celor de la CFR Cluj

Patronul bucureștenilor a mărturisit că și l-ar dori pe Daniel Bîrligea, jucătorul celor de la CFR Cluj, doar că limitele privind suma de transfer ar fi destul de mari.

„Nu cred că îl dă CFR pe Bîrligea. Eu nu pot să dau mai mult de 1,5 milioane de euro, dar nu îl dau ei. Eu vorbesc serios. Nu am spus 500-700.000. Am spus direct 1,5 milioane. E respect pentru jucător. Îi dau şi 20% dintr-un transfer viitor. Dar nu fac eu socotelile lui Neluţu Varga, nu vreau să îl supăr. Nu m-a supărat niciodată, nu vreau să îl supăr. Să îi spuneţi voi, îi dau 1,5 milioane de euro şi 20% dintr-un transfer. Numai să nu facă cum a făcut cu Krasniqi, eu dădeam un milion şi ei l-au dat la Rapid pentru 800.000 euro”, a declarat Becali, potrivit aceleiași surse citate anterior.

„E foarte greu să dai un jucător foarte bun, pe care te-ai bazat, să-l dai unui club cu care te lupți pentru îndeplinirea unui obiectiv, mai ales în contextul în care ai oferte mai bune pentru acel jucător. Este foarte important ce își dorește jucătorul. Nu este suficientă oferta către club, ci foarte, foarte important e ce își dorește FCSB să facă. 

Noi suntem deschiși să transferăm orice jucător, vezi istoricul Rapidului într-o situație în care era pe o pantă ascendentă. Faptul că a avut o stagnare nu s-a cauzat în urma transferulurilor făcute de la CFR Cluj la Rapid. Toți jucătorii care au mers au demonstrat, Braun, Petrila, Krasniqi, Dugandzic. 

Dacă FCSB l-ar lua pe Bîrligea, noi am avea șanse mici la campionat. Ar fi o forță nu doar în România, ci și în plan euroean. Birligea duce mult, are un caracter puternic (n.r - referitor la eventualele critici ale patronului Gigi Becali). El, chiar dacă rata ocazii, era consecvent și nu întâmplător a ajuns să înscrie atâtea goluri. Are o ambiție incredibilă și îl motivează o întâmplare nefericită anterioară. Trebuie analizat. Din punctul meu de vedere, FCSB ar fi mult, mult mai puternică cu un atacant de nivelul lui Bîrligea”, a spus președintele CFR Cluj, Cristi Balaj.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

pixel