Echipa nationala Florin Niță, plin de recunoștință în fața fanilor: „Mă înclin în fața dragostei pe care ne-o oferiți”
Liderul galeriei FCSB a declarat că s-au efectuat percheziții la casa ginerelui său, el nefiind implicat în dosarul instrumentat de DIICOT.
„Sunt denigrat… Nu poți să vii să arunci cu pietre și cu noroi în halul acesta, să mă dai că fac parte din nu știu ce mafie de armanent! Trebuie măcar să suni, să întrebi despre ce e vorba… Ai vreo legătură, ai ceva, s-a întâmplat ceva?
Nu poți să vii să mă denigrezi, să vadă copiii, să vadă familia, părinții și frații mei, să mă sune… Eu am venit dimineață la ora 4:00 de la Craiova. Într-adevăr, a fost o percheziție la ginerele meu acasă, dar nu are absolut nicio legătură cu mine.
S-au făcut 130 și ceva de percheziții la nivel național, fiind vorba de nu știu ce arme, ginerele meu nu are nicio legătură cu această brigadă sau ce vor ei să spună, cu acest dosar…
Ginerele meu este dezvoltator, nu are legătură cu arme, nu are legătură cu absolut nimic. Și după aia să scrii în presă că ai venit la mine acasă și m-ai arestat și pe mine, că sunt implicat cu nu știu armamente.
Băi, fraților, gândiți-vă că denigrați! Și pe acele trusturi de presă, care au scris treaba asta, n-am cum să-i las așa. Am vorbit deja cu avocații dimineață să îi dea în judecată.
Sunt acasă, nu am nicio treabă cu acest dosar. Am spus-o și o repet, percheziția a fost la ginerele meu acasă. Este ziua nepoatei mele și m-a sunat fata să merg împreună cu soția să iau copilul de acolo. Am fost, am luat nepoțica, este la mine acasă acum. Am înțeles că au venit dimineață pe la ora 6:00”, a spus Gheorghe Mustață, conform Fanatik.
Surse judiciare citate de Agerpres au transmis că Gheorghe Mustață este vizat de o serie de percheziții efectuate luni, de către procurorii DIICOT Ploiești și polițiști, în cadrul operațiunii „Ghost Guns”.
De asemenea, și trapperul Andrei Mihalache (MGK 666), precum și membri ai mai multor clanuri interlope sunt cercetați în dosar, potrivit acelorași surse.
Ancheta vizează membri ai clanurilor Giuleștenii - liderul Costel al lui Tincă, Gemenii, Sportivii - Gheorghe Mustață și Robert Nica, ai clanurilor Ștoacă, Litrașu, Sadoveanu, Argintaru și Austrianu.
Totodată, sunt vizați trapperul Andrei Mihalache (MGK 666), precum și socrul lui Tzancă Uraganu, arată sursele menționate.
Procurorii DIICOT Ploiești, împreună cu polițiștii Direcției Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, efectuează 131 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Teleorman într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în luna septembrie 2023, un făptuitor, cetățean străin de origine turcă, a inițiat și constituit împreună cu mai mulți făptuitori de naționalitate română o grupare de criminalitate organizată specializată în procurarea și vânzarea de arme de foc (letale) fără marcaje de identificare și elemente de individualizare, asamblate prin utilizarea de componente aparținând mai multor producători din Turcia.
Acest tip de arme, cunoscute drept „Ghost Guns” au drept destinație mediul infracțional, având în vedere că nu pot fi deținute legal în niciun stat european.
DIICOT precizează că probatoriul administrat până în prezent a reliefat că astfel de arme au fost introduse pe teritoriul României, ascunse în ansambluri rutiere de transport mărfuri sau în componentele unor autoturisme, fiind ulterior vândute de către diverși intermediari către membrii unor grupuri infracționale sau persoane cunoscute cu comportament violent.
De la declanșarea cercetărilor și până la finele lunii octombrie 2024 au fost scoase din circuitul ilegal un număr de 47 de astfel de arme letale.
Luni sunt puse în aplicare peste 60 de mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești.
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Raportul a fost publicat de...
Al doilea golgheter din UEFA...