Jocurile Olimpice Gimnastica românească vrea în patru finale la JO2024
Data publicării:
Carmencita Constantin, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, a anunţat că gimnaştii români au ca obiectiv patru finale la Jocurile Olimpice de la Paris. 

"Noi avem obiectivele pe care le-am măsurat în funcţie de concurenţa fantastică de la Jocurile Olimpice şi de experienţa celorlalte ţări din competiţie. Noi ne-am asumat o finală pe echipe, apoi două finale pe aparate, care pot fi ale Sabrinei sau ale oricărei alte fete, şi o finală la individual compus. Suntem în situaţia fericită de a avea mai multe sportive care concurează pe cele 5 locuri care merg la Paris. Sper din suflet să fie generaţia care să nu renunţe după Paris, pentru că este generaţia care în 2028, dacă va continua aşa cum a început, va fi pe podium la Los Angeles", a explicat ea.

Federaţiei Române de Gimnastică a anunţat că sportivii din loturile naţionale se vor pregăti pentru Jocurile Olimpice pe aparatura oficială de la Paris produsă de Gymnova, graţie a doi noi sponsori, scrie Agerpres.

"În urma unui apel făcut în 1 decembrie 2023 am sperat că vom găsi partenerii care vor înţelege nevoia Federaţia Română de Gimnastică de a-şi pregăti sportivii pentru Jocurile Olimpice pe un set de aparatură Gymnova pe care se va desfăşura şi concursul de la Paris. Şi iată că tot acest între proces de la producţie până la montarea fost posibil în mai puţin de 6 luni. Acest lucru îl datorăm în totalitate sponsorilor Lidl şi Renovatio. Pentru că au reacţionat imediat, au venit lângă noi şi am putut să cumpărăm aparatura pentru sportivii care se pregătesc pentru Paris. Noua aparatură Gymnova va fi folosită şi la RomGym Trophy (27-30 iunie), competiţie care se va organiza astfel la standarde internaţionale. Noi prin această aparatură întoarcem către sportivi eforturile pe care ei le fac pentru că aceşti copii muncesc mai mult decât noi, pentru că gimnastica este un sport extrem de greu", a spus Carmencita Constantin, care a adăugat că setul complet de aparatură Gymnova se ridică la 220.000-230.000 de euro.

"Mi s-a părut normal ca eu, ca preşedinte, să spun public ce nevoi are Federaţia Română de Gimnastică, simplu şi direct. Iar sponsorii care au dorit au ridicat mâna şi ni s-au alăturat. Au fost momente grele, poate nu toată lumea a înţeles demersul meu de solicitare de donaţii. Însă prin acest mod, cu această expunere, am adus loturile olimpice aproape de normalitate. Şi sunt foarte mulţumită. Pentru că este o problemă de subfinanţare la nivelul întregului sport românesc, nu numai la noi. Categoric fără contribuţia mediului privat nu am fi făcut faţă", a mai spus ea.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Jocurile Olimpice

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel