Fotbal international Managerul lui Columbus Crew, fosta echipă a lui Alex Măţan, numit antrenorul anului în MLS
Viitorul jucătorului la echipa naţională a intrat sub o cercetare amănunţită, surprinzător atacantul de 31 de ani al Angliei fiind omis din primul unsprezece la meciul Angliei cu naţionala Greciei.
Totuşi, Kane a revenit în echipa condusă de pe margine de managerul interimar Lee Carsley în meciul cu Irlanda, de duminică, o victorie cu 5-0 şi în care căpitanul a deschis scorul, naţionala Albionului asigurându-şi promovarea în prima grupă valorică a Ligii Naţiunilor.
Prin această reuşită, Harry Kane a ajuns la 69 de goluri în 103 apariţii în tricoul naţionalei şi, cu prilejul dezvelirii unei statui a jucătorului la Peter May Sports Centre din estul Londrei - unde îşi are sediul fosta sa echipă de juniori Ridgeway Rovers, prolificul atacant al lui Bayern Munchen a declarat că nu are nicio intenţie să se retragă.
Întrebat fiind dacă ediţia din 2026 a Cupei Mondiale este ultima sa şansă pentru câştigare a unui trofeu, Kane a declarat pentru PA Media: Nu cred. Cred că este o percepţie că atunci când ajungi la 30 de ani eşti mai aproape de sfârşit, dar în ce mă priveşte eu joc la cel mai înalt nivel la care pot performa şi mă simt mai bine ca niciodată, deci este vorba despre trăirea deplină a momentului.
Nu îmi place să mă uit prea departe în cariera mea, iar în cariera mea nu am făcut astfel, Cupa Mondială va fi o experienţă extraordinară, a explicat Kane.
În America va fi o ocazie unică şi în definitiv este vorba despre a încerca să câştigi trofeul, să vezi unde eşti, unde sunt lucruri de îmbunătăţit şi nu va fi nimic diferit în câţiva ani, a mai spus căpitanul Angliei.
Kane, care a început fotbalul la cinci ani la Ridgeway Rovers, a doborât recorduri la naţionala Angliei, a făcut parte din echipa care a jucat finale la ultimele două ediţii ale Campionatui European şi a jucat semifinala Cupei Mondiale din 2018.
De la Cupa Mondial din 1966, Anglia încă aşteaptă să câştige un trofeu, iar Kane crede că este ceea e nevoie pentru ca el să aibă o statuie lângă stadionul Wembley alături de Bobby Moore.
Cred că trebuie să câştigăm un turneu major, a spus Kane, când a fost întrebat despre o posibilă statuie a sa la stadionul naţional.
Am ajuns aproape de atâtea ori, iar următorul pas pentru mine şi ceilalţi băieţi este să câştigăm, conform lui Harry Kane.
Avem un nou antrenor care vine (Thomas Tuchel). Va fi foarte bine pentru noi, are o experienţă vastă, va aduce o energie extraordinară la echipă şi îşi va pune amprenta şi identitatea asupra modului în care vom juca tactic, a mai spus Kane.
Harry Kane şi David Beckam sunt doi jucători notabili formaţi la clubul Ridgeway Rovers, scrie Agerpres.
Tehnicianul catalan Pep Guardiola urmează să ia o...
Căpitanul naţionalei de fotbal...
După accidentarea survenită la...
Fostul atacant român a jucat...
FCSB a dat lovitura pe piaţa...
Ciprian Deac are 38 de ani şi...