Handbal HC Rapid Bucureşti a pierdut cu Metz, deşi a controlat tot meciul. Antrenorul David Ginesta Montes ştie unde s-a făcut diferenţa
Data publicării:
Rapid a pierdut meciul din Liga Campionilor la handbal feminin cu Metz, de pe teren propriu, scor 31-34. Rapidistele au condus aproape tot meciul, însă franţuzoaicele au trecut la conducere în ultimele 10 minute şi nu au mai pierdut avantajul. 

David Ginesta Montes, antrenorul lui HC Rapid Bucureşti, a spus la conferinţa de presă unde crede că s-a făcut diferenţa. 

"Impresia mea este că am jucat foarte bine. Fetele au dat totul, dar la final am pierdut, iar adversarii au câştigat. Le transmit felicitări, pentru că au luptat până la final. Ce a fost în ultimele patru minute s-a întâmplat şi săptămâna trecută împotriva celor de la Krim Ljublijana. Tragem de noi cât putem, cred că am făcut un meci mare, dar micile detalii din ultimele patru minute au făcut diferenţa. Totul stă în micile detalii, mai ales când joci cu echipe foarte bune, precum Metz. 

Cred că nu meritam acest rezultat, dar trebuie să mergem mai departe şi să dăm totul în următorul meci. Trebuie să muncim şi mai mult şi să ne concentrăm şi mai mult pe ultimele minute ale fiecărui meci", a declarat David Ginesta Montes la final. 

"Știam că vom avea un meci foarte greu astăzi. Sunt foarte tristă din cauza rezultatului, am controlat bine meciul, dar la final am ratat foarte mult, mai ales în ultimele 4 minute. Este foarte dureros, însă trebuie să trecem peste această înfrângere și să muncim în continuare", a declarat şi Andjela Janjusevic la conferinţa de presă. 

CSM Bucureşti a fost învinsă la Brest 

CSM Bucureşti a fost învinsă în deplasare de echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 24-21 (13-10), duminică seara, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.

CSMB a început meciul foarte bine şi a condus cu 3-0, 5-2 şi 6-4, dar Brest a marcat cinci goluri consecutive şi a preluat controlul (9-6).

Campioana României a reuşit să se apropie în repriza secundă la un gol (17-18, 18-19), dar nu a reuşit mai mult, Brest câştigând fără emoţii.

Brest a reuşit să câştige şi meciul tur, de la Bucureşti, cu 30-28.

Golurile tigroaicelor au fost semnate de Emilie Hegh Arntzen 5, Cristina Neagu 4, Zeljka Nikolic 4, Angela Ştefania Stoica 2, Alexandra Dindiligan 2, Grace Zaadi Deuna 1, Dana Andreea Rotaru 1, Monika Kobylinska 1, Vilde Mortensen Ingstad 1.

Portarii Marie Skurtveit Davidsen (31,58%) şi Evelina Eriksson (35,29%) au avut câte 6 intervenţii.

Pentru echipa din Hexagon au înscris Pauline Coatanea 7 goluri, Coralie Lassource 4, Audrey Dembele 4, Juliette Faure 2, Pauletta Foppa 2, Jenny Helen Carlson 2, Alicia Toublanc 1, Aissatou Kouyate 1, Alexandrina Cabral Barbosa 1.

Katharina Filter a apărat 15 şuturi (44,12%), iar Julie Foggea a avut o intervenţie (33,33%).

Meciul a fost arbitrat de slovacii Andrej Budzak şi Michal Zahradnik, iar delegat EHF a fost sârboaica Tatjana Medved.

În alte meciuri, sâmbătă, SG BBM Bietigheim a învins-o în deplasare pe IK Savehof cu 33-29, Gyori Audi ETO KC a dispus de Odense Handbold cu 31-30, în deplasare, iar duminică, DVSC Schaeffler a întrecut-o în deplasare pe Buducnost BEMAX Podgorica cu 27-21.

CSMB va juca următorul meci pe 21 ianuarie, acasă, cu echipa suedeză IK Savehof, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Handbal

logo icon Articole similare

Handbal Carlos Viver ar putea reveni la Rapid

Spaniolul Carlos Viver şi-ar putea relua locul pe banca...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel